Deprecierea monedei nationale pana la cel mai scazut nivel din istorie in raport cu euro nu reprezinta un atac speculativ, a aratat vineri seara, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, la un post privat de televiziune.
'Nu s-a intamplat nicio schimbare semnificativa in baza economica din tara. Cererea de valuta a fost mai mare', a aratat Vasilescu.
Moneda nationala s-a depreciat vineri in raport cu euro, iar Banca Nationala a Romaniei /BNR/ a anuntat un curs de 4,3783 lei pentru un euro, in crestere cu 1,11 bani (+0,25%) fata de valoarea de 4,3672 lei anuntata in sedinta anterioara. Acesta este cel mai redus nivel al leului din istorie in raport cu euro.
Leul a pierdut teren si in fata dolarului american, BNR stabilind o cotatie de 3,3544 lei, mai mult cu 0,66 bani (+0,20%), decat se stabilise joi, respectiv 3,3478 lei pentru un dolar.
Gramul de aur a fost cotat, vineri, la 177,7899 lei, in crestere cu 0,5571 lei (-0,31%) fata de valoarea de 177,2328 lei, cat se anuntase in sedinta precedenta.
Consilierul guvernatorului BNR a aratat, in acest context, ca singurii afectati de aceste evolutii sunt cei care au credite in alte monede decat cele in care isi castiga veniturile.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/57402_vasilescu_deprecierea_leului_nu_reprezinta_un_atac_speculativ.html