Premierul Mihai-Razvan Ungureanu a criticat, luni, la TVR1, activitatea institutiilor implicate in combaterea evaziunii fiscale si a precizat ca el este interesat de "averile care scapa taxarii".
"Nu pot sa fiu multumit in momentul in care vad ca o actiune sanctionatorie a organelor fiscale - Garda Financiara, Administratie, Vama - atinge neaparat mica taxare. Nu ma multumeste in niciun fel sa vad o armata de inspectori fiscali care ravasesc florile intr-o piata. Nu aceasta este problema mea neaparat. Ma intereseaza averile care scapa taxarii, ma intereseaza tonele de legume si de fructe care intra in fiecare zi in Romania", a spus Ungureanu.
In context, el a mentionat ca domenii unde Garda Financiara trebuie sa intervina mai bine in domeniul evaziunii fiscale din comertul cu legume si fructe, combustibili, alcool. "Sunt domenii unde interventia organelor fiscale, a vamii, a administratiei, a Garzii Financiare nu se face vizibila", afirmat seful Executivului, la TVR1. De asemenea, premierul s-a aratat nemultumit de combaterea fraudelor in domeniul returnarii de TVA.
La initiativa UNPR, in dezbaterea Parlamentului a intrat un proiect prin care se propune instituirea unei taxe de solidaritate de 1% pe an aplicata averilor mari, insa propunerea este blocata in Legislativ. In schimb, in cadrul Fiscului exista o structura de control a averilor mari, dar nu in sensul legii cerute de UNPR, ci pentru impozitarea cu 16% a veniturilor nedeclarate, in baza diferentei intre veniturile declarate si bunurile detinute de contribuabil.
Sursa: AGERPRES.
http://www.banknews.ro/stire/57051_mihai_razvan_ungureanu_ma_intereseaza_averile_care_scapa_taxarii.html