BankNews.ro - The Business Republic

RHS Company inaugureaza Centrul Demo Cisco
Afaceri | Data Publicarii: 09-02-2012

RHS Company lanseaza astazi un Demo Center Cisco dedicat partenerilor si clientilor sai. Cisco Demo Center vine in intampinarea acestora, oferindu-le o gama larga de echipamente si solutii personalizate de retea care sa ii ajute sa isi indeplineasca cu succes obiectivele de afaceri si sa comunice mai usor.

In cadrul centrului, partenerii si clientii acestora vor beneficia de consultanta personalizata din partea specialistilor RHS pentru a gasi impreuna solutii la problemele curente si vor putea testa echipamente noi si tehnologii inovatoare. Centrul ofera, de asemenea, posibilitati de formare profesionala, simulari si solutii demo (PoC). In cadrul sesiunilor de formare profesionala vor putea fi experimentate solutii bazate pe tehnologii Routing, Switching, Security, Wireless, Unified Communications (UC), Unified Computing System (UCS).

 "Prin Cisco Demo Center putem acum sa oferim clientilor nostri posibilitatea de a testa personal echipamentele Cisco. Astfel, vor putea gasi solutia cu adevarat potrivita afacerii lor. Investitia in Demo Center a fost de 50.000 euro si este doar unul dintr-o serie de proiecte pe care le vom dezvolta impreuna cu Cisco in beneficiul partenerilor nostri. ” a declarat Dl. Dragos Popescu, General Manager - RHS Company.

Cisco Demo Center a fost conceput pentru a oferi noi orizonturi si avantaje competitive partenerilor, ajutandu-i sa se diferentieze de competitie si sa abordeze noi segmente de piata. Astfel,  Centrul Demo ofera urmatoarele beneficii:  

  • Exploreaza noi tehnologii si solutii pe care partenerii le pot integra in retele integrate Cisco; 
  • Exploreaza posibilitatile de crestere a performantei retelei, a nivelului de securitate, a mobilitatii si unificarii comunicatiilor; 
  • Ofera partenerilor posibilitatea de a lua in custodie echipamente, in vederea testarii si acomodarii cu tehnologia;
  • "Cabina de proba RHS", care permite partenerilor sa vada si sa incerce tehnologii noi si potrivite afecerii lor; 
  • Discutii personalizate cu specialistii Cisco in vederea rezolvarii problemelor curente de retea sau legate de proiectare; 
  • Un spatiu in care partenerul isi poate invita clientul final pentru a vedea la lucru solutiile care ii pot rezolva problemele de afaceri;

Centrul Demo CISCO se afla la sediul RHS din Soseaua Pipera nr. 55B sector 2 Bucuresti. Programarile se fac la cisco@rhs.ro sau la Daniel Secureanu (daniel.secureanu@rhs.ro, telefon mobil: 0743.043.355), in intervalul orelor de program, L-V 9:30-18:00. Pot vizita Centrul Demo toti partenerii (sau potentiali parteneri) RHS, insotiti sau nu de clientii acestora. 

Despre RHS Company si Cisco

Infiintata in 1999, cu capital integral romanesc , RHS Company este in prezent unul dintre cei mai importanti furnizori de componente, accesorii si sisteme IT din Romania, avand peste 150 de angajati si filiale in cele mai mari orase din Romania. RHS isi propune sa asigure pietei romanesti acces facil la performanta si eficienta, oferind partenerilor sai o relatie puternica si de incredere, pe termen lung.

Cisco este lider mondial pe piata de echipamente pentru networking si internet. Cisco produce si comercializeaza produse de networking si comunicatii si ofera servicii asociate cu aceste echipamente, arhitecturi de retea end-to-end. Acestea sunt folosite de clienti in realizarea de infrastructuri de retea utilizate in scop propriu sau pentru a se conecta la alte retele sau la internet. 

Cisco (NASDAQ: CSCO). Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati http://www.cisco.com/

http://www.banknews.ro/stire/56374_rhs_company_inaugureaza_centrul_demo_cisco.html