BankNews.ro - The Business Republic

Softelligence a depasit primul milion de euro
Afaceri | Data Publicarii: 09-02-2012

Softelligence, dezvoltator de solutii e-Business si CRM integrate cu sisteme ERP complexe, a depasit in 2011 obiectivul de a ajunge la o cifra de afaceri de 1 milion de euro. Compania a inregistrat anul trecut venituri de 1,062 milioane euro, din care aproximativ 70% provin din comercializarea suite OMNi e-Business 2.0 iar 30% din linia de business ELITE ce deruleaza proiecte high-end outsourcing.

"Suntem foate multumiti ca am reusit in 2011 sa indeplinim obiectivul psihologic de a depasi primul milion de euro ca cifra de afaceri. Am reusit acest lucru in special datorita echipei de specialisti in implementarea solutiilor e-Business, foarte dedicati proiectelor de anvergura pe care le derulam”, spune Teodor Blidarus, managing partner Softelligence.

Managementul companiei isi propune ca in 2012 sa majoreze veniturile Softelligence cu cel putin 40% fata de 2011.

"Vom lansa in curand, in varianta comerciala, mai multe solutii mobile de business reunite sub denumirea OMNi Mobile, urmate apoi de versiunea 3.0 a suitei OMNi e-Business. Toate acestea, precum si consolidarea portofoliului de clienti pentru divizia ELITE, ne vor ajuta sa ne indeplinim obiectivul de crestere cu 40% fata de 2011 si chiar sa il depasim”, adauga Teodor Blidarus, managing partner Softelligence.

In 2010, Softelligence a avut venituri de 546.000 euro si un numar mediu de 11 salariati. La finalul lui 2011, compania avea aproximativ 40 de angajati.

http://www.banknews.ro/stire/56352_softelligence_a_depasit_primul_milion_de_euro.html