BankNews.ro - The Business Republic

Sfatul bancilor pentru aceasta perioada: economisiti pe termen lung!
Finante-Banci | Data Publicarii: 20-01-2012

Cine are bani de pus deoparte, e norocos. Bancile ofera dobanzi tot mai mari la depozite si incurajeaza economisirea pe termene lungi, chiar si de 7 ani. Acum, economistii se lupta din rasputeri sa faca rost de bani, mai ales de lei, ca sa poata da credite. Pentru ca Finantarea din exterior va fi tot mai scumpa.

Unicredit Tiriac Bank ofera cel mai lung depozit pentru populatie, de pana la 7 ani. La lei, dobanda garantata e de doua ori mai mare decat indicele inflatiei. La euro ajunge si la 6% pe an, daca nu intrerupeti depozitul inainte de 7 ani. Si BRD are un depozit la 2 ani si altul la 3 ani, in lei, cu o dobanda de 5%, daca suma minima din cont e de 2.500 de lei.

BCR atrage economii pe 2 ani. Pentru moneda nationala, dobanda depaseste 7% pe an, iar la euro e 4,25. Dublu fata de depozitele cu scadente de pana la un an.

Bancile se lupta sa atraga banii romanilor ca sa poata da credite din resurse interne pentru ca finantarea de la bancile mama, care avea cel mai mic cost pana acum, va fi tot mai redusa. Acum, bancile din Romania trebuie sa substituie acesti bani cu unii din piata locala. Iar concurenta creste pretul la resursele, oricum limitate. Strategia bancilor pare sa dea roade. Datele BNR la finalul lunii noiembrie arata ca depozitele in lei cu scadenta mai mare de un an au crescut cu un sfert fata de 2010. Iar depozitele in euro, sunt cu aproape 40% mai mari.

Sursa: TVR.ro

http://www.banknews.ro/stire/55780_sfatul_bancilor_pentru_aceasta_perioada_economisiti_pe_termen_lung.html