BankNews.ro - The Business Republic

Pietele raman indecise
Bursa | Data Publicarii: 14-12-2011

Cristian Tudorescu (Explore AM) spune ca acest lucru se datoreaza interpretarilor diferite ale investitorilor asupra concluziilor summit-ului european.

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta divergenta, in care indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat marginal, cu 0,28%, indicele compozit BET-C a stationat in zona nivelului de referinta, in timp ce indicele financiar BET-FI a avut un avans consistent, de 2,30%, pana la valoarea de 18.326,70 puncte. Evolutia de ieri de la BVB a fost in aceeasi nota cu cea a principalelor piete europene, ale caror indici au fluctuat neconcludent in apropierea inchiderilor de luni.

"Investitorii internationali se arata doar partial multumiti de concluziile summit-ului european de saptamana trecuta, comportamentul fiind un mix intre aprecierea pozitiva a unor decizii si scepticismul privind rezolvarea intr-un mod sustenabil a crizei datoriilor suverane", a explicat pentru Curierul National nehotararea din piata Cristian Tudorescu, director la Explore Asset Management.

Integral in Curierul National

http://www.banknews.ro/stire/54904_pietele_raman_indecise.html