BankNews.ro - The Business Republic

Isteria privatizarii asigurarilor de sanatate
Finante-Banci | Data Publicarii: 05-12-2011

  • Unele firme incearca sa adune armate de mii de oameni care sa stranga adeziuni pentru fondurile private de sanatate.
  • Acest lucru este ilegal, pentru ca noua lege a Sanatatii nu a fost insa finalizata, iar aceste firme nu au autorizatia CSA.
  • Totusi, ele spera sa vanda adeziunile asiguratorilor privati si sa faca profituri mai mari decat s-au facut in cazul pensiilor private.

Desi noua lege a sanatatii inca nu a fost finalizata si nici nu se stie cu exactitate ce presupune, unele firme au inceput deja sa recruteze oameni care sa faca rost de adeziuni la un fond privat de sanatate. Aceste firme promit oamenilor un profit destul de bun, mult mai mare decat cel obtinut in cazul privatizarii pensiilor private, insa ceea ce fac recrutorii respectivi nu este legal, scrie Curierul National

"Va fi asa cum a fost in cazul reformei pensiilor. Putem castiga bani frumosi", spune unul dintre recrutori, L.F., contactat de Curierul National, care de cateva zile a postat pe internet numeroase anunturi. El sustine ca fiecare persoana va fi obligata sa semneze o adeziune la un fond privat de sanatate, pentru ca de anul viitor sistemul sanitar se va privatiza, si ca se vor face mai multi bani, mult mai multi decat in cazul pensiilor private, deoarece atunci doar 4,5 milioane de romani erau obligati sa se inscrie la un fond privat de pensii. "In cazul privatizarii pensiilor au existat 4,5 milioane de potentiali clienti, acum insa toate persoanele vor fi obligate sa isi faca o asigurare privata de sanatate", afirma el, adaugand ca nu conteaza ca este vorba de oameni care au venituri, de studenti, pensionari sau alte categorii. Firma pe care acesta o reprezinta vrea sa vanda adeziunile semnate de oameni unei Case private de asigurare, dupa cum afirma el, vrand astfel sa fie cu un pas inaintea companiilor de asigurari si a brokerilor. 

Integral in Curierul National

http://www.banknews.ro/stire/54548_isteria_privatizarii_asigurarilor_de_sanatate.html