Bursa de la Bucuresti a crescut si joi, cu 1,84%, pentru a doua zi consecutiv, evolutie in ton cu bursele externe. Lichiditatea a fost sustinuta de sapte deal-uri cu 0,32% din actiunile Fondului Proprietatea, care au asigurat peste jumatate din valoarea tranzactiilor de la BVB.
Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 37,4 milioane lei (8,6 milioane euro), valoare cu 22% peste rulajul de miercuri, de 30,7 milioane lei (7,1 milioane euro). Pe piata principala, titlurile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 6 milioane lei, iar pretul a crescut cu 1,16%, la 0,435 lei.
Majoritatea actiunilor de la BVB au deschis ziua la preturi in crestere usoara, piata mentinandu-se, astfel, pe linia de usoara revenire pe care s-a incadrat in sedinta precedenta. Aceasta evolutie a fost sustinuta in principal de pietele externe, care au crescut datorita sperantelor investitorilor ca liderii politici isi vor intensifica actiunile de sustinere a sectorului financiar european, in timp ce o serie de date economice din SUA au calmat temerile privind intrarea Americii intr-o noua runda de recesiune. In ultimele doua zile, bursa de la Bucuresti a crescut cumulat cu 2,41%, dupa ce marti a atins cel mai redus nivel din ultimii doi ani.
Integral in Fin.ro
http://www.banknews.ro/stire/52761_lichiditatea_bvb,_sustinuta_de_tranzactiile_deal_cu_actiunile_fp.html