BRD, a doua banca dupa activele detinute, a majorat cu pana la 0,75 puncte procentuale dobanda fixa la creditele de refinantare in lei fara garantii, care variaza in prezent intre 7,5% si 8% pe an in functie de perioada de creditare.
Valoarea maxima a unui credit este de 60.000 de lei, iar dobanda anuala efectiva urca spre 13% in conditiile in care clientul plateste si un comision lunar de administrare de 0,4% din sold, ceea ce echivaleaza cu o dobanda de 4,8% pe an.
La creditele de refinantare in euro fara garantii si la creditele de nevoi personale cu ipoteca in lei si euro dobanzile au ramas neschimbate. In schimb, banca a majorat cu un sfert de punct procentual marja de dobanda la creditele imobiliare in euro. Marja la imobiliarele in euro ajunge in prezent la un maxim de 4% peste indicatorul Euribor la trei luni.
Sursa: Ziarul Financiar
http://www.banknews.ro/stire/52729_brd_vine_cu_dobanzi_mai_mari_la_creditele_de_refinantare.html