Comisia Europeana a prezentat astazi propunerea referitoare la taxarea tranzactiilor financiare pe teritoriul UE. Schimbul de actiuni si obligatiuni ar putea fi impozitat cu o cota de 0,1%, iar pentru contractele derivative taxa ar putea fi de 0,01%.
Impozitul ar putea fi aplicat tuturor operatiunilor derulate intre institutiile financiare atunci cand cel putin una dintre parti este situata in UE. Comisia a propus ca noua reglementare sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2014, bugetul Uniunii urmand a fi suplimentat anual cu 57 de miliarde de euro.
In cadrul discursului cu privire la "Starea Uniunii in 2011”, sustinut astazi in plenul Parlamentului European de la Strasbourg, presedintele CE Jose Manuel Barroso a subliniat ca, in ultimii trei ani, statele membre au oferit garantii de 4,6 trilioane de euro in favoarea sectorului financiar.
"Trebuie sa fim echitabili si sectorul financiar-bancar trebuie sa isi aduca propria contributie fata de societate, la fel cum fac toti ceilalti actori din economie”, a punctat acesta.
Integral in Fin.ro
http://www.banknews.ro/stire/52483_bnr_romania_va_aplica_deciziile_ue_referitoare_la_taxarea_tranzactiilor_financiare.html