Premierul Emil Boc a afirmat ca noul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban, va avea la indemana parghiile necesare pentru a-si impune deciziile asupra autoritatilor de management ale fondurilor europene, Orban fiind imputernicit in acest sens chiar de catre primul-ministru.
Seful executivului a aratat ca infiintarea noului minister nu presupune angajarea suplimentara de personal, deoarece MAfE s-a format pe strucutura Autoritatii de Coordonare a Instrumentelor Structurale si a Departamentului de Afaceri Europene. In schimb, noul minister va coordona toate autoritatile de management. "Autoritatile de management raspund la comanda lui Leonard Orban din perspectiva coordonarii a acestor structuri. Decizia pe care o da el este decizia primului-ministru, pentru ca eu il imputernicesc pe ministrul Orban cu puterea de a lua decizii cu forta obligatorie. Cine nu le respecta, pleaca acasa", a spus Boc, in cadrul unei emsiuni la TVR.
Premierul a afirmat ca autoritatile de management din cadrul ministerelor nu pot fi desfiintate deoarece acestea au primit deja acreditarea din partea Uniunii Europene. "Ministerul nu poate desfiinta alte structuri pentru ele au fost acreditate de Uniunea Europeana si ar trebui acreditate din nou daca s-ar modifica si am pierde intre sase luni si un an in absorbtia fondurilor daca am incerca sa luam niste autoritati de management de la un minister sau altul", a explicat Boc.
Acesta a tinut sa critice si refuzul opozitiei de a sprijini in Parlament infiintarea ministerului. "Astazi opozitia a spus 'pas' unui interes al fiecarui roman, de a avea bani europeni in aceasta tara sa-si poata moderniza strada sau sa faca reabilitarea termica a blocurilor (...) Decizia de astazi va ajuta fiecare primar, fiecare consiliu judetean sa cheltuie mai bine si mai eficient banii europeni", a mai spus Emil Boc.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/52153_boc_cine_nu_respecta_deciziile_lui_orban_pleaca_acasa.html