Peste 300 de persoane, mai ales tineri, au asteptat, joi, mai multe ore la rand momentul deschiderii primului magazin H&M din Cluj-Napoca.
Cativa tineri au declarat ca au sosit la rand inca de la ora 8.00, cu trei ore inainte de momentul anuntat pentru deschidere, pentru a fi primii care sa beneficieze de promotii.
Potrivit reprezentantilor magazinului, H&M ii intampina pe iubitorii de moda cu colectia de toamna, inspirata din stilul '70: tricotaje, jeansi evazati, jachete matlasate si pulovere pe gat.
'Ne onoreaza entuziasmul cu care ne intampina romanii in fiecare nou oras in care ajungem, de aceea le pregatim noi surprize in perioada urmatoare. Pana la sfarsitul anului vom deschide trei noi magazine: in Constanta, Oradea si Bucuresti', a declarat, prin intermediul unui comunicat de presa, Carlos Duarte, Country Manager H&M Romania.
Noul magazin, cu 30 de angajati, a fost deschis in complexul comercial Iulius Mall si va avea program zilnic intre orele 10 si 22.
H&M a mai deschis in acest an sase magazine in Romania, dintre care cinci in Bucuresti si unul in Brasov.
Sursa: Agerpres.ro.