• Veniturile urca la 2,1 miliarde de euro, cu cresteri pe toate segmentele de afaceri • Profitul operational se imbunatateste substantial, ajungand la 144 de milioane de euro • Allianz obtine aprobarea pentru a incepe fuziunea companiilor sale cu afaceri de asigurari generale din Rusia
Allianz a raportat astazi rezultate solide pentru afacerile sale din Europa Centrala si de Est (ECE), aferente primelor sase luni ale anului 2011. Veniturile totale au ajuns la 2.072 milioane de euro, comparativ cu 2.0421 milioane de euro in prima jumatate a anului 2010.
Profitul operational a crescut cu 54 la suta, la 144 milioane de euro, comparativ cu 941 milioane de euro in aceeasi perioada a anului anterior. Profitul net s-a dublat, ajungand la valoarea de 120 de milioane de euro, de la 601 milioane de euro in perioada ianuarie-iunie a anului anterior.
"Evolutia pozitiva a afacerilor Allianz in ECE nu numai in ceea ce priveste veniturile totale, dar, de asemenea, sub aspectul evolutiei profitului operational si a celui net arata ca suntem pe drumul cel bun si avem un model de afaceri robust", a comentat Manuel Bauer, membru al Consiliului de Administratie al Allianz SE, responsabil pentru pietele in dezvoltare.
Activitatea de asigurari generale
Activitatea de asigurari generale in Europa Centrala si de Est a inregistrat prime brute subscrise de 1.398 milioane de euro, in usoara crestere in primele sase luni ale anului 2011, comparativ cu 1.390 milioane de euro in perioada ianuarie-iunie 2010.
In timp ce operatiunile Allianz in Ungaria si in Romania au inregistrat niveluri mai scazute aleveniturilor din cauza contractiei pietelor si a competitiei acerbe la nivelul preturilor pe fondul conditiilor economice dificile, Allianz a inregistrat cresteri semnificative de venituri in alte piete, in special in Republica Ceha, Polonia si Rusia.
Profitul operational semestrial aferent afacerilor de asigurari generale in intreaga regiune
Excuzand rezultatele operatiunilor sistate in domeniul bancar si al fondurilor de pensii din Ungaria s-a ridicat la 82 milioane de euro, indicand o crestere de 46 la suta, fata de cele 56 milioane de euro in primele sase luni ale anului 2010. Principalul motor al imbunatatirii profitabilitatii a fost rata combinata, care a ajuns la 96,6% in prima jumatate a anului 2011, de la 99,8% in anul anterior.
Se face remarcat rezultatul din Slovacia, cu 44 milioane de euro profit operational in primele sase luni ale acestui an, fata de 20 de milioane de euro in prima jumatate a lui 2010. Imbunatatirea semnificativa a profitabilitatii este consemnata dupa includerea daunelor generate de inundatiile din vara, intamplate la sfarsitul celui de-al doilea trimestru din 2011, in urma carora Allianz a platit deja despagubiri de 1,8 milioane de euro pentru clientii afectati.
"Aceasta este o tendinta foarte promitatoare. Reusim sa realizam un nivel solid al profitabilitatii, cu imbunatatiri ale ratei daunei in intreaga regiune. Pentru a sustine aceasta tendinta pozitiva in a doua jumatate a anului 2011 ne vom concentra pe activitatile care asigura o crestere profitabila, in special pe distributie si reduceri suplimentare ale nivelurilor de cheltuieli", a comentat Bruce Bowers, CEO regional al Allianz in Europa Centrala si de Est.
Activitatea de asigurari de viata
Primele brute subscrise pe segmentul de asigurari de viata si de sanatate in Europa Centrala si de Est s-au ridicat la 609 milioane de euro in primele sase luni ale anului 2011, comparativ cu 608 milioane euro in aceeasi perioada a anului anterior.
Allianz a inregistrat o crestere puternica in Rusia, cu subscrieri mai mari cu 88 la suta, pana la un nivel de 24 de milioane de euro si, de asemenea, in Republica Ceha, unde cresterea veniturilor a fost de 13 la suta, pana la 84 milioane de euro. Un mediu economic plin de provocari a afectat negativ activitatile de asigurari de viata si sanatate ale Allianz in Ungaria, acolo unde veniturile din prime au scazut cu 18 la suta, pana la 108 milioane de euro, desi a fost derulata cu succes o campanie de promovare a produselor cu prima unica.
Profitul operational a scazut la 39 milioane de euro, comparativ cu 45 milioane de euro in prima jumatate a anului 2010, in primul rand din cauza situatiei din Ungaria.
Bruce Bowers: "Portofoliul nostru de asigurari de viata si de sanatate din Europa Centrala si de Est are o baza solida, majoritatea companiilor noastre din aceasta zona obtinand rezultate in conformitate cu asteptarile. Ungaria a suferit din cauza conditiilor foarte dificile, dar veniturile in crestere din Republica Ceha si Rusia au ajutat la compensarea acestui efect. Clientii nostri constientizeaza necesitatea clara de a investi pentru pensionare."
Activitatea de administrare a pensiilor si activelor
In prima jumatate a anului 2011, activitatile Allianz derulate in Europa Centrala si de Est in domeniul administrarii fondurilor de pensii si al administrarii activelor au inregistrat evolutii pozitive in fiecare tara in care operam, cu exceptia Ungariei, acolo unde s-a consemnat o re-nationalizare a fondurilor de pensii private obligatorii, avand ca rezultat transferul catre stat in al doilea trimestru al anului a 1,4 miliarde de euro reprezentand active de pensii. Activele in administrarea Allianz aferente celorlalte operatiuni pe segmentul fondurilor de pensii din regiune au crescut cu 10 la suta in prima jumatate a anului.
Pe parcursul primelor sase luni ale anului 2011, operatiunile de gestionare a activelor derulate de Allianz in ECE au inregistrat o crestere de 20 la suta in ceea ce priveste volumul de active in administrare apartinand tertilor, ajungand la un nivel de 0,9 miliarde de euro. Combinate, activele aferente fondurilor de pensii si cele aprtinand tertilor incredintate Allianz spre administrare au ajuns la 8,0 miliarde de euro la sfarsitul lunii iunie 2011, fata de 8,6 miliarde de euro la sfarsitul anului 2010. Excluzand statisticile referitoare la Ungaria, afacerile de administrare a fondurilor de pensii si a activelor au crescut cu 11 la suta.
Evolutii in Rusia
O cerere pentru autorizarea fuziunii CJSC Allianz Rusia si OJSC IC Progress Garant cu OJSC IC ROSNO a fost inaintata catre organismele de supraveghere din Rusia (Serviciul Federal Anti-Monopol si Serviciul Federal pentru Piete Financiare) si aprobarea a fost primita. Integrarea este un pas logic in vederea punerii in aplicare a planurilor strategice ale Allianz Group in Rusia. Scopul unificarii este acela de a infiinta o companie profitabila, care sa aiba sustinerea capitalului Allianz SE. In plus, aceasta decizie evidentiaza importanta pe care Grupul Allianz o acorda Rusiei, pe care o considera ca fiind una dintre cele mai dinamice piete.
Bruce Bowers: "Prin reunirea punctelor forte si a celor mai bune practici din cele trei companii, intram intr-o noua etapa de dezvoltare, oferind clientilor rusi posibilitatea de a accesa intreaga gama de produse ale Allianz, de la asigurari la administrare de active".
http://www.banknews.ro/stire/50950_allianz_anunta_rezultate_semestriale_solide_in_europa_centrala_si_de_est.html
|