BankNews.ro - The Business Republic

Unde gasesti cele mai bune ponturi despre joburile vacante
HR/Cariere | Data Publicarii: 26-07-2011

Recomandarile facute de prieteni sau de cunostinte constituie cea mai eficienta metoda de a-ti gasi un loc de munca. Potrivit unui sondaj recent, prietenii de pe Facebook aduc mai multe ponturi legate de un job bun decat o fac contactele din LinkedIn.

In mod surprinzator, Facebook genereaza mai multe recomandari care se soldeaza cu angajari decat reuseste sa faca reteaua de contacte profesionale LinkedIn, scrie revista de resurse umane HR Executive.

"Explicatia acestui fapt consta in relatiile mai directe pe care le au oamenii pe Facebook. Pe LinkedIn, tinzi sa te conectezi cu persoane pe care nu le-ai intalnit niciodata. In schimb, pe cei mai multi dintre prietenii de pe Facebook ii cunosti personal", spune Dan Finnigan, directorul firmei de consultanta Jobvite.

Potrivit acestuia, recomandarile facute de angajati sunt cea mai utilizata metoda de recrutare deoarece noii veniti stiu la ce sa se astepte iar angajatorii afla mai multe detalii despre candidati decat daca citesc un simplu CV, scrie Realitatea.net

"De regula cei angajati prin aceasta metoda sunt mai productivi si raman mai multa vreme in companie", considera Finnigan.

Alti specialisti HR sunt de parere ca abordarea prin LinkedIn este mai profesionista si duce la rezultate mai bune. "Persoanele prezente pe LinkedIn sunt mai orientate spre cariera si mai receptive la mesajele legate de joburi. Mediul Facebook este mai casual", crede Jason Alba, CEO al JibberJabber.com si autor al unei carti despre LinkedIn.

"Despre prietenii de pe Facebook stii ca sunt mai simpatici, mai haiosi sau ca le plac calatoriile, dar nu si daca sunt competenti profesional sau nu", arata expertul HR. In schimb, pe LinkedIn esti in contact cu vechi colegi sau cu colaboratori actuali.

Sursa: Realitatea.net

http://www.banknews.ro/stire/50402_unde_gasesti_cele_mai_bune_ponturi_despre_joburile_vacante.html