BankNews.ro - The Business Republic

Noua lege a concurentei a intrat in vigoare
Economie | Data Publicarii: 14-07-2011


Noua lege a concurentei, care consolideaza practic pozitia Consiliului Concurentei, a fost publicata in Monitorul Oficial, dupa ce saptamana trecuta a fost promulgata de presedintele Traian Basescu.

Legea fusese aprobata de Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, la sfarsitul lunii iunie. Astfel, prin Legea nr. 149/2011 a fost aprobata cu unele amendamente Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.75/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei (nr.21/1996).

"Noile reglementari creaza premisele consolidarii institutionale a Consiliului Concurentei si eficientizarii interventiei sale atunci cand are semnale din piata privind posibile practici anticoncurentiale. In acest sens, plenul Consiliului Concurentei va fi constituit dupa o noua formula menita sa creasca gradul de profesionalizare si independenta a conducerii institutiei. Totodata, sunt adaptate procedurile nationale la prevederile comunitare in domeniul concurentei. Mai precis, se accepta masuri interimare si angajamente din partea companiilor investigate, suspendarea amenzii se poate face numai dupa plata unei cautiuni, creste ponderea analizei economice in identificarea practicilor anticoncurentiale. In scopul optimizarii procedurale, au fost simplificati pasii de urmat in ceea ce priveste concentrarile economice", a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.

In ceea ce priveste sanctiunile aplicate de Consiliul Concurentei, noua lege a introdus prevederea conform careia o decizie a autoritatii de concurenta poate fi suspendata de Curtea de Apel Bucuresti doar cu conditia platii unei cautiuni de pana la 20% din amenda stabilita, potrivit reglementarilor privind creantele bugetare. In acest fel, se va urgenta solutionarea proceselor ce au ca obiect contestarea sanctiunilor aplicate de autoritatea de concurenta prin implicarea reala si efectiva in derularea cazului a intreprinderilor care au platit deja cautiunea.

De asemenea, autoritatea de concurenta poate accepta din partea companiilor investigate angajamente privind adoptarea unor masuri care elimina practica anticoncurentiala. Aceste angajamente reprezinta o modalitate rapida de a remedia situatia pe o piata. In situatia in care companiile nu respecta angajamentele asumate, Consiliul Concurentei poate redeschide investigatia si poate aplica sanctiuni de pana la 10% din cifra de afaceri.

Conform noilor reglementari, Consiliul Concurentei poate sanctiona cu amenda intre 1.000 lei si 20.000 lei autoritatile publice centrale si locale pentru nefurnizarea informatiilor si documentelor solicitate sau furnizarea de informatii inexacte ori incomplete. Legislatia de pana acum permitea Consiliului Concurentei sa amendeze doar companiile.

O alta noutate o reprezinta introducerea unor prevederi potrivit carora daca o intreprindere recunoaste, in mod expres, savarsirea unei fapte anticoncurentiale, iar acolo unde este cazul propune remedii care conduc la inlaturarea faptei, aceasta va fi retinuta ca si circumstanta atenuanta speciala sub forma colaborarii si va determina o diminuare a amenzii cu un procent cuprins intre 10% - 30% din nivelul de baza. Aceasta prevedere de reducere a amenzii este diferita de prezentarea voluntara de probe care face obiectul "politicii de clementa". 

In privinta concentrarilor economice, s-a prevazut posibilitatea notificarii intentiei de a realiza o concentrare economica (prin preluarea unei companii sau fuziune). Anterior, autoritatea de concurenta trebuia notificata dupa semnarea actului de realizare a operatiunii. In acelasi timp, au fost clarificate conditiile si cadrul procedural in care se pot adopta masuri interimare sau accepta angajamente si in cazul concentrarilor economice. Totodata a fost simplificata modalitatea procedurii de calcul a taxei de autorizare, aceasta urmand a fi stabilita intre 10.000 euro si 25.000 euro. Potrivit legislatiei anterioare, taxa de autorizare reprezenta 0,1% din cifra de afaceri realizata pe piata pe care avea loc concentrarea economica.

Au fost introduse modificari importante referitoare la testul de compatibilitate a concentrarilor economice cu un mediu concurential normal, trecandu-se de la "testul de dominanta", la testul SIEC (substantial impediment of effective competition test). Noile norme pun accent pe efectele concentrarii economice asupra mediului concurential, crearea sau consolidarea unei pozitii dominante nereprezentand, automat si obligatoriu, forme de restrangere a concurentei.

In acelasi timp, au fost aduse modificari care creaza cadrul legal necesar in vederea efectuarii de catre Consiliul Concurentei, pe teritoriul national, a inspectiilor solicitate de Comisia Europeana sau de alte autoritati nationale de concurenta partenere.

Totodata, autoritatea de concurenta va asigura si aplicarea Legii privind combaterea concurentei neloiale (nr. 11/1991) prin preluarea prerogativelor de resort de la Ministerul Finantelor. 

"Modificarea si completarea Legii Concurentei inseamna materializarea unuia dintre cele mai importante obiective pe care mi le-am propus in urma cu doi ani, la momentul preluarii mandatului. Aceasta lege reprezinta rezultatul unei munci sustinute a specialistilor Consiliului Concurentei in colaborare cu structurile guvernamentale, parlamentare si asociatii ale mediului de afaceri. Vreau sa subliniez colaborarea fructuoasa pe care am avut-o cu comisiile de specialitate de la Senat si din Camera Deputatilor. La Senat, comisia juridica prezidata de domnul Grebla s-a implicat activ, iar Plenul a votat aproape in unanimitate. In ceea ce priveste Camera Deputatilor, am constatat un paradox: proiectul de lege a fost dezbatut in comisiile conduse de domnii Iancu, Tudose si Buda fiecare dintre acestea aducand amendamente utile si avizand finalmente favorabil. Mai mult, dezbaterea si votul pe articole au decurs foarte bine. Cu toate acestea, in Plen votul final a fost polarizat ceea ce nu ma poate conduce decat la o singura concluzie logica: nu am infatisat eu foarte limpede relevanta noului act normativ", a mai declarat Bogdan Chiritoiu. 

Totodata, numirea membrilor Plenului Consiliului Concurentei se va face la propunerea Colegiului Consultativ de catre Presedintele Romaniei, cu avizul Guvernului si dupa audierea candidatilor in comisiile de specialitate ale Parlamentului. Anterior numirea se facea tot de catre Presedintele Romaniei, dar la propunerea Guvernului. Colegiul Consultativ reprezinta un organism nepermanent, format din reprezentanti ai mediului universitar de concurenta, ai mediului de afaceri si ai asociatiilor de protectie a consumatorilor sau din alte persoane cu prestigiu din domeniul economic, juridic sau al concurentei.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/50039_noua_lege_a_concurentei_a_intrat_in_vigoare__.html