Numarul interogarilor de la banci a scazut la 200.000, fata de un milion de intalniri inainte de criza, insa majoritatea acestora nu sunt pentru noi credite.
Marea majoritate a clientilor existenti sau potentiali a ajuns pur si simplu la fundul sacului.
Acestia au apetit pentru consum, insa sunt constransi de resursele financiare reduse.
Desi dobanzile atat la lei cat si la valute se afla intr-o zona a minimelor istorice, cererea de credite din Romania ramane foarte redusa, a afirmat Ionut Dumitru, economist-sef la Raiffeisen Bank si presedinte al Consiliului Fiscal cu ocazia conferintei organizate de Oxygen avand ca tema creditele neperformante. Potrivit unei statistici la nivelul sistemului bancar, romanii trec lunar doar de 200.000 de ori pragul institutiilor de credit, fata de cele peste un milion de interogari dinaintea crizei, insa si respectivele intalniri sunt mai degraba de mentenanta a vechilor imprumuturi decat in vederea unor noi solicitari. Volumele creditelor noi abia le acopera pe cele ale contractelor ajunse la maturitate, iar Romania se afla intr-un proces de deleveraging, similar celui de la nivel mondial. Eforturile cele mai mari pentru achitarea datoriilor sunt facute chiar de catre populatie, iar procesul va dura ani, scrie Curierul National
Dumitru a mai spus ca potentialul de crestere a gradului de intermediere financiara este redus pe termen scurt, iar acesta se va majora treptat, doar in linie cu dezvoltarea economica. Chiar daca ponderea datoriilor in produsul intern brut este relativ scazuta fata de alte tari europene, povara achitarii acestora pentru fiecare din debitori este mai ridicata avand in vedere ca raportul dintre venituri si volumul creditelor este unul dintre cele mai deteriorate din UE, a mai aratat bancherul de la Raiffeisen.
In aceste conditii, increderea consumatorului roman s-a erodat foarte rapid comparativ cu cea masurata in alte tari, a aratat Anca Zamfirescu, Senior Research Consultant la GfK Romania. Reducerea consumului este insa o consecinta a constrangerilor financiare mai degraba decat o rezultanta a barierelor psihologice.
Integral in Curierul National
http://www.banknews.ro/stire/49397_de_ce_romanii_nu_mai_trec_pragul_bancilor.html