BankNews.ro - The Business Republic

Xerox lanseaza o solutie de imprimare mobila securizata
IT&C | Data Publicarii: 10-06-2011

Solutia de imprimare mobila permite utilizatorilor care lucreaza in afara birourilor sa tipareasca e-mailuri, prezentari si alte documente de business de pe smartphone direct pe imprimanta de la birou sau din zona de proximitate, oricand si de oriunde. In plus, prin solutia Xerox, sunt securizate atat documentele tiparite, cat si destinatia lor. 

Un studiu IDC* estimeaza ca numarul celor care lucreaza in afara biroului va creste de la 919,4 milioane in 2008, la aproape 1,2 miliarde in 2013, ceea ce reprezinta aproape 35% din forta de munca la nivel global. Totodata, analiza arata ca 75% dintre angajatii din SUA vor lucra in afara biroului pana in 2012. Toti acesti angajati vor putea, prin intermediul solutiei Xerox, sa printeze documentele de care au nevoie, direct de pe mobil, pe o imprimanta Xerox pe care o aleg. 

Utilizatorul trimite un e-mail cu documentul pe care vrea sa-l tipareasca, in formatul original (Microsoft Word sau Adobe PDF), catre un server securizat, fara sa fie nevoie sa descarce drivere sau aplicatii speciale. Apoi, el primeste imediat un e-mail cu un cod de securitate, pe baza caruia documentele printate pot fi ridicate de la orice multifunctional sau imprimanta disponibila in retea. Cel care ridica documentele din imprimanta selecteaza optiunea Mobile Print, introduce codul de securitate, selecteaza documentele de care are nevoie si modul in care prefera tiparirea lor: fata-verso, capsate etc.  

Noua solutie de imprimare Xerox opereaza pe serverul privat al unei companii, conformandu-se cu infrastructura de securitate existenta :

  • Pastreaza toate formatarile si datele unui document Microsoft Office
  • Permite vizualizarea documentelor inainte de tiparire pe interfata imprimantei
  • Ofera aceleasi setari de imprimare disponibile utilizatorilor ce tiparesc de pe desktop: fata-verso, color si optiuni de finisare

"Solutia Xerox de imprimare mobila ii ajuta pe cei care lucreaza in afara biroului nu doar sa tipareasca diverse documente de business de pe orice dispozitiv mobil ce permite citirea e-mail-urilor direct pe o imprimanta disponibila din retea", afirma Victor Tataru, Product Marketing Manager, Xerox Romania si Republica Moldova. "Aceasta permite si securizarea tuturor informatiilor, lucrul cel mai important in mediul de afaceri. Astfel, documentele nu pot fi ridicate din imprimanta decat in baza unui cod de securitate si doar de catre persoana careia ii este transmis documentul".

Comunicat de presa

http://www.banknews.ro/stire/48973_xerox_lanseaza_o_solutie_de_imprimare_mobila_securizata_.html