Banca Romaneasca isi muta sediul central incepand cu 1 august 2011 in cladirea Euro Tower, primul ansamblu de birouri ecologic din Bucuresti, construit de Cascade Group.
"Relocarea sediului central va aduce cu siguranta o mai mare eficienta in activitatea bancii. Unitatile de business vor fi concentrate in cladirea Euro Tower, in timp ce activitatile de "back office" isi vor desfasura activitatea in continuare in sediul din Pipera. Aceasta este o decizie importanta si face parte din strategia Bancii Romanesti de eficientizare a operatiunilor sale, reflectand de asemenea si angajamentul pe termen lung al actionarului majoritar National Bank of Greece de continuare a dezvoltarii afacerilor din Romania", a declarat Marinos Stratopoulos, Director General al Bancii Romanesti.
Banca Romaneasca a inchiriat in Euro Tower o suprafata de 3250 mp, desfasurata pe etajele 4 - 7 ale cladirii, urmand ca la parterul acesteia, pe o suprafata de 250 mp, sa functioneze si o sucursala a Bancii.
Cladirea Euro Tower este amplasata in zona central-nordica a Bucurestiului, la intersectia strazilor Barbu Vacarescu si Lacul Tei. Primul imobil ecologic din Bucuresti dispune de un acoperis verde realizat din copaci, dar si de o zona la fel de verde amenajata la parter, zona ce va fi deschisa publicului. Zonele verzi vor putea fi folosite atat pentru petrecerea timpului liber, insa vor contribui in mod semnificativ la reducerea absorbtiei de caldura. Datorita folosirii de sisteme sofisticate de iluminare, incalzire si racire, consumul de energie este estimat sa se reduca cu pana la 30%, comparativ cu o cladire standard clasa A de birouri.
Dezvoltatorul cladirii, Cascade Group, este filiala locala a fondului olandez de investitii East & Central European Venture Capital BV.
http://www.banknews.ro/stire/48962_banca_romaneasca_se_muta_in_prima_cladire_ecologica_de_birouri_din_bucuresti.html