Acordul cu FMI forteaza Romania sa inceapa vanzarea de actiuni la companiile de stat.
Vanzarea unor companii de stat sau a unor parti din actiunile companiilor pe bursa ar putea aduce in cativa ani, pana la sapte miliarde de euro, mai putin decat planul de privatizare al companiilor bulgaresti, estimat la aproape 9 miliarde euro.
Statul va incasa miliarde de euro in urmatorii ani, prin cedarea unor participatii la companiile detinute, printre acestea aflandu-se Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz si Transelectrica. Mai mult, statul roman va fi nevoit sa grabeasca listarea unor pachete de actiuni la bursa ca urmare a intelegerilor cu Fondul Monetar International, reprezentantii acestei institutii internationale solicitand in mod special privatizarea unor companii din domeniul energetic.
Actiuni scoase la bursa
Numai din vanzarea unor pachete minoritare la Hidroelectrica si Nuclearelectrica suma cumulata obtinuta s-ar putea ridica la 3,7 miliarde euro, iar daca la aceasta se mai adauga si banii proveniti din privatizare la companii precum CFR Marfa, Tarom, RA APPS si altele, suma btinuta ar putea ajunge la sapte miliarde euro. In scrisoarea de intentie semnata cu FMI, se precizeza, de exemplu, ca Guvernul va ceda cel mult 20% din actiunile Tarom prin listare la Bursa sau prin vanzarea pachetului unui investitor strategic si va vinde pachete minoritare de actiuni la Petrom (10%), Transelectrica (15%), Transgaz (15%) si Romgaz (15%).
"Statul va incasa cateva miliarde de euro din cedarea participatiilor la toate companiile despre care se discuta", a declarat seful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
De asemenea, referindu-se la privatizarea unor intreprinderi de stat, presedintele Traian Basescu, a afirmat la sfarsitul anului trecut ca "din vanzarea unor companii sau a unor parti a companiilor pe bursa, ar putea intra foarte multi bani, sase-sapte miliarde de euro".
Integral in Romania Libera