Cele mai mari 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat, iar Guvernul va angaja o firma independenta de resurse umane, cunoscuta pe plan international, care sa asigure o selectie cat mai buna a personalului, a declarat pentru Mediafax seful misiunii FMI, Jeffrey Franks.
El a precizat ca, desi FMI monitorizeaza in actualul acord 154 de companii cu capital de stat, nu ar avea sens ca si in celelalte sa fie adus management privat pentru ca ar insemna costuri prea mari pentru acestea.
In ceea ce priveste noile conduceri ale celor mai mari companii, acestea vor putea fi formate fie din cetateni romani sau straini, fie dintr-un mix intre cele doua, scopul final fiind ca acestia sa gaseasca cele mai bune solutii pentru a maximiza profitul.
In urma negocierilor cu FMI pentru incheierea unui nou acord, lista companiilor monitorizate a fost extinsa prin includerea altor noua societati, respectiv Posta Romana, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intretinere si Servicii Energetice "Electrica Serv", Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, precum si societatile Interventii Feroviare si Telecomunicatii CFR.
Integral in Romania Libera
http://www.banknews.ro/stire/47846_fmi_zeci_de_companii_de_stat_vor_avea_sefi_privati.html