Posibila inghetare a pretului la carburanti nu incalca regulile concurentei din Uniunea Europeana. Masura este, insa, imposibila din punctul de vedere al analistilor si operatorilor din domeniul energetic chestionati de MONEY.ro. Exista alte variante. Cu cat ar putea scadea pretul benzinei? Cu 72 de bani. In cat timp? In circa trei luni.
Exista o directiva, la nivel european, care permite "taxa la taxa", adica aplicarea TVA la acciza, ne-a spus consultantul financiar Ionel Blanculescu. Aplicarea TVA pe acciza a fost preluata de Romania, astfel ca, la un pret al benzinei de 5,3 lei pe litru, acciza este de 1,5 lei, iar TVA-ul aplicat accizei este de 36 de bani. Deci vorbim despre o taxa pe valoare adaugata, nu pe un produs sau serviciu, adica pe un element de valoare adaugata, ci pe o alta taxa.
"Ce ar trebui sa faca Guvernul? Sa elimine de indata TVA pe acciza, producatorul sa nu mai fie taxat pe taxa. TVA pe acciza este o aberatie. Putem noi sa fim mai inteligenti decat altii Si sa cerem eliminarea acestei ineptii fiscale. Daca aceasta masura se va impune la Bruxelles, s-ar putea obtine o reducere de 36 de bani pe litru, iar printr-o negociere inteligenta cu companiile petroliere, pe principiul 'daca eu renunt la 36 de bani, renuntati Si voi la 36 de bani' , am putea, astfel, efectua o reducere la pompa de 72 de bani. Astfel, un litru de carburant, in loc sa se vanda cu 5,3 lei s-ar putea vinde cu 4,58 lei", a declarat, pentru MONEY.ro, fostul ministru al Controlului din cabinetul Nastase.
Integral in Money.ro
http://www.banknews.ro/stire/47680_cum_si_cu_cat_ar_putea_scadea_pretul_la_carburanti_in_romania.html