BankNews.ro - The Business Republic

Este statul cel mai prost actionar posibil?
Bursa | Data Publicarii: 04-05-2011

Deciziile reprezentantilor Guvernului in AGA la Transgaz si FP au indus volatilitate in piata

Ieri la Bursa de Valori Bucuresti cotatiile au continuat tendinta accelerat descendenta imprimata in prima zi de tranzactionare a acestei saptamani, vanzarile fiind antrenate in primul rand de evolutia titlurilor Fondului Proprietatea (FP), care au reprezentat mai mult de o treime din rulajul de 44,57 milioane lei al pietei regular. Acestea au coborat cu 1,47%, fiind a treia zi consecutiva de scaderi, pana la un nou minim de la listare, de 0,546 lei/actiune, iar intraday s-a consemnat si o valoare de 0,538 lei/actiune. Amplitudinea declinului pe indici a fost comparabila. Astfel, indicele BET, al actiunilor blue-chip, a pierdut 1,90%, pana la nivelul de 5.762,64 puncte, in timp ce indicele compozit BET-C a avut un recul de 1,70%. Deprecierea a fost ceva mai atenuata (-1,26%) pe indicele financiar BET-FI, care a inchis la valoarea de 25.026,73 puncte.

Analistul financiar Radu Ciofu, fondator si administrator al website-ului profitbursier.ro, a declarat pentru Curierul National ca piata ar urma sa isi continue scaderile pe termen scurt, precizand ca astepta de mai mult timp aceste corectii. El a spus ca deciziile reprezentantilor statului in Adunarile Generale ale Actionarilor de la Fondul Proprietatea si Transgaz SA (TGN) reprezinta principalul motiv pentru care investitorii au decis sa vanda mai agresiv.

Ne mai rezerva statul si alte surprize la Transgaz?


Ieri, de altfel, sectorul energetic de la Bursa a suferit cel mai important recul (-2,06%), dupa ce actiunile Transelectrica (TEL) si OMV Petrom (SNP) au scazut cu peste doua procente, in recuperarea picajului de luni cu 7% a titlurilor TGN. Acestea si-au continuat parcursul negativ si in sedinta de ieri, cu o depreciere de 1,54%, pana la un minim al ultimelor sapte luni si jumatate, de 248,6 lei/actiune. Intr-o zi interesanta pe acest emitent, cu transferuri in valoare de 1,8 milioane lei, Transgaz a atins intraday si un minim de 247,3 lei/actiune.

Integral in Curierul National

http://www.banknews.ro/stire/47619_este_statul_cel_mai_prost_actionar_posibil.html