O masura de restrictionare a creditarii in valuta de catre Banca Nationala nu ar avea succes, mai ales in cazul creditelor ipotecare, dobanzile la creditele in lei fiind mari comparativ cu cele in valuta, a precizat luni directorul adjunct in cadrul diviziei de retail al OTP Bank, Adrian Chichita.
"Personal, cred ca o astfel de masura (de restrictionare a creditarii in valuta - n.r.) nu ar avea succes. Tot creditele in valuta vor fi cele care vor prevala in perioada urmatoare. Nu vad in momentul de fata ce ar putea declansa o rasturnare de situatie, sa axam clientela pe credite in lei. Noi credem in continuare in viitorul creditelor in euro in cazul creditelor ipotecare. Pentru creditele de consum, probabil ca leul poate fi o varianta", a spus Adrian Chichita.
De asemenea, reprezentantii OTP Bank Romania sustin ca diferenta dobanzilor practicate pentru creditele in lei si cele in valuta este mare.
"Creditul ipotecar in lei nu este vandabil la dobanzile existente la lei. Ca sa putem da un credit profitabil pentru banca trebuie sa avem o dobanda de 10-12% in lei. Aceasta duce la o diferenta de 7 puncte procentuale fata de dobanda la creditul in euro, ceea ce duce la o rata dubla. In aceste conditii, scade si capacitatea de imprumut, iar pe de alta parte, riscul valutar devine insignifiant in raport cu faptul ca rata este dubla", a declarat Gabriel Cretu, director canale de distributie si managementul sucursalelor.
El sustine ca pe termen lung s-ar putea sa iasa in castig, dar trebuie sa isi permita acum si sa accepte ca de fapt se protejeaza impotriva unui euro care se banuieste ca va creste, dar daca nu va creste, atunci ies in pierdere cu creditul in lei.
"Problema principala este ca acestia nu se incadreaza. Daca un client vrea un credit de 50.000 de euro cu dobinda in lei, ar lua numai 25.000 euro", a spus Gabriel Cretu.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/47092_chichita_otp_bank_restrictionarea_creditarii_in_valuta_nu_ar_avea_succes.html