Bancherii nu sunt deloc optimisti in ceea ce priveste creditarea persoanelor fizice, iar anuntatele masuri ale BNR privind limitarea creditului in valuta ar putea face mai mult rau decat bine.
Cu o plaja de potentiali clienti ajunsa deja la limita de sus a gradului de indatorare, cu o politica dusa de Banca Centrala Europeana in sensul cres-terii dobanzilor si cu perspectiva introducerii unor limitari privind creditul in valuta, bancherii nu au nici un motiv sa fie prea optimisti in ceea ce priveste anul 2011.
"Factura crizei o platesc bancile comerciale prin faptul ca multe credite nu se mai intorc, vanzarea creditelor nu se poate realiza pentru ca nu exista piata sau profitul se transforma in pierdere. In 2011 bancile vor avea profitabilitate scazuta si vor fi dobanzi departe de ceea ce se intampla in UE, din cauza crizei. Nu se stie cat este din partea crizei, cat din cauza managementului", crede Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank si al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
Cine sa mai ia credite?
"Aproximativ 60% din creditele pe care le-am acordat in 2010 reprezinta imprumuturi de refinantare si vom continua aceasta politica si in 2011. Este greu pentru populatie sa mai poata lua credite din moment ce gradul de indatorare este deja la limita de sus impusa de normele bancare", apreciaza si presedintele UniCredit Tiriac, Rasvan Radu. Desi majoritatea creditelor contractate de romani sunt imprumuturi de consum de valoare mica, apare si aici o problema: durata medie de viata a acestor imprumuturi este in Romania mult mai ridicata decat in alte tari, motiv pentru care clientii duc in spate aceasta "povara" atunci cand se adreseaza bancilor pentru un nou credit.
Integral in Romania Libera
http://www.banknews.ro/stire/46932_de_ce_nu_se_dezgheata_creditarea_nici_in_2011.html