In Bucuresti, sudul ramane zona cu cele mai mici preturi ale apartamentelor noi. In nord, considerat pana nu de mult exclusivist, preturile au scazut simtitor. Pretul este criteriul cel mai important cand vine vorba despre achizitionarea unui apartament. Renumele dezvoltatorului este urmatorul factor care conteaza.
Cele mai ieftine locuinte noi se afla in sudul Capitalei. Astfel, in oferta agentiei imobiliare Premier Service se regaseste o garsoniera de 25 de metri patrati utili, la pretul de 24.000 de euro. Cel mai ieftin apartament de doua camere din sud costa 36.000 de euro, se afla in complexul Studio Plus si are 38 de metri patrati utili. Urmatoarea zona in topul celor mai ieftine locuinte este, paradoxal, nordul, o zona altadata considerata exclusivista.
In general, nordul ramane cea mai scumpa zona pe segmentul rezidential nou, dar aici au inceput sa apara oferte ce acum trei ani, in plin boom imobiliar, ar fi parut de domeniul fantasticului. De exemplu, un apartament cu doua camere in suprafata construita de aproape 50 de metri patrati, situat in complexul rezidential Avalon dezvoltat de South Pacific, costa 42.500 de euro plus TVA 5%. Locul de parcare este inclus. In ansamblul Confort City, situat la limita dintre sud si est, o garsoniera de 42 de metri patrati costa 39.500 de euro plus TVA 5%, iar cel mai ieftin apartament de doua camere, in suprafata de 46 de metri patrati, are un pret de 45.000 de euro plus TVA 5%.
In complexul Scandinavia Residence, situat in vestul Capitalei, pretul unei garsoniere (43 de metri patrati arie utila), cu TVA si loc de parcare incluse, este de 38.900 de euro, in timp ce un apartament de doua camere (65 de metri patrati suprafata utila) costa 59.900 de euro, de asemenea cu TVA si loc de parcare incluse.
Integral in Adevarul