Radu Ciofu: Indicele BET-FI se afla intr-un triunghi corectiv trasat incepand cu octombrie 2010
Daca investitorii nu vor impinge indicele acum peste 25.000 puncte, urmatoarea incercare se va putea realiza peste doua luni la 24.000 de puncte
Marcel Murgoci (Estinvest): Piata ar putea atinge un varf de 27.000 de puncte in aprilie-mai daca in AGA vor fi aprobate dividende consistente
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta cu oscilatii modeste la nivelul indicilor, pe fondul unei lichiditati a pietei regular de 26,8 milioane lei. Deschiderea a fost in jos cu gap, iar pe parcursul zilei cotatiile s-au inscris pe o usoara tendinta de apreciere. Cu toate acestea, pana la sfarsitul sesiunii doar indicele
BET-FI, care masoara evolutia celor cinci societati de investitii financiare, a reusit sa treaca "pe verde". Acesta a inchis la valoarea de 23.740,24 puncte, cu jumatate de procent peste referinta. Prin contrast, indicii BET si BET-C au pierdut 0,48% si, respectiv 0,46%.
Continuarea evolutiei pozitive pe segmentul SIF este rezultatul, in principal, al dividendului brut de 0,09 lei/actiune propus in convocatorul pentru AGA la SIF Moldova (SIF2), considera Marcel Murgoci, director de tranzactionare la SSIF Estinvest Focsani. "Propunerea pune presiune pe celelalte SIF-uri sa acorde dividende cu rata de distribuire aproximativ egala", a zis Murgoci mentionand ca vor fi vizate in primul rand societatile de investitii financiare cu profituri apropiate cu cel al SIF2, precum SIF Muntenia (SIF4). Ieri, actiunile SIF Moldova s-au situat pe locul trei in topul lichiditatii, cu un rulaj de aproape doua milioane lei. Cotatia s-a apreciat cu 0,98% fata de sedinta anterioara, pana la pretul de 1,345 lei/actiune. Prin contrast, titlurile SIF Oltenia (SIF5), s-au depreciat cu 0,48%, pana la nivelul de 1,453 lei/actiune, pe fondul unor volume de 2,73 milioane lei.
Marcel Murgoci a mai spus ca "miscarile interesante" pe titlurile financiare au fost antrenate si de reluarea problematicii privind fructificarea participatiilor la BCR. Astfel, conducerea SIF2 da semne de nervozitate, dupa ce au avut probabil discutii contradictorii cu actionarul majoritar al bancii, holding-ul austriac Erste. Daca unul dintre SIF-uri va dori sa vanda, probabil ca cele cinci societati de investitii financiare vor incerca un exit comun, pentru ca altfel le va fi tot mai greu sa isi spuna cuvantul in AGA. Lichiditatile disponibilizate din vanzarea participatiilor la BCR vor putea fi directionate catre plasamente pe piata locala de capital sau chiar catre pietele externe, a mai spus brokerul de la Estinvest.
Continuarea in Curierul National