Prabusirea pietei imobiliare nu mai justifica executarea silita a datornicilor.
"Pozitia principalilor creditori ai companiilor aflate in insolventa,adica bancile, este deschisa deoarece nu mai pot acoperi prin valorificarea garantiilor creantele clientilor", spune Andrei Cionca, asociat coordonator al Casei de Insolventa Transilvania (CISR), cel mai mare jucator de pe piata de profil.
Portofoliul CISR, de exemplu, cuprinde datorii de 800 milioane euro ale unor firme cu active de doar 350 milioane euro. Cu alte cuvinte, daca bancile ar executa silit datornicii, ar recupera, in cel mai bun caz, 45% din creante.
De altfel aceasta este si constatarea majoritatii avocatilor specializati in insolvente. "Fara nici o indoiala ca bancile privesc acum cu alti ochi procedura insolventei. Sunt mult mai deschise decat in perioada de inceput a crizei", spune si Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa (UNPIR). Avocatul Gheorghe Piperea are o opinie chiar mai radicala.
"Dupa parerea mea, bancile s-au obisnuit chiar prea mult cu insolventa debitorilor si risca sa isi faca singure rau mentinand in viata artificial un bolnav cu o boala cronicizata care, pana la urma, tot il va rapune", apreciaza Piperea.al patronului falit
Continuarea in Romania Libera