Dupa introducerea cotei unice de impozitare de 16%, mediul de afaceri solicita in continuare acordarea a noi facilitati pentru investitori, nu numai de catre autoritatile centrale si locale, ci si de catre banci si furnizorii de utilitati, aflam din Romania Libera. Proiectul legii investitiilor, promovat de catre vicepremierul Bogdan Pascu - ale carui prevederi au fost dezbatute cu investitorii romani si straini - este imbratisat de patronii reuniti in Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania.
"Prin adoptarea proiectului de lege privind investitiile se va asigura cadrul pentru cresterea investitiilor in Romania, pentru dezvoltarea economica durabila, pentru integrarea in UE", a declarat Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului.
Proiectul de lege prevede ca vor beneficia de facilitati cei care investesc in Romania peste un milion de euro intr-un interval de cel mult trei ani consecutivi. Aceste facilitati ar consta in: acordarea de imprumuturi cu dobanda preferentiala, garantarea unor imprumuturi, asigurarea accesului gratuit la retelele de utilitati, acordarea dreptului de folosinta asupra unor proprietati din domeniul privat al statului sau al autoritatilor locale, acordarea de subventii, exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor locale etc.
Este de mentionat ca unele dintre aceste inlesniri au figurat si in legile mai vechi ale investitiilor, dar ele au fost eliminate treptat, pe motiv ca distorsioneaza concurenta.
Romania Libera