BankNews.ro - The Business Republic

Cum a facut BRD profit mai mare decat BCR
Finante-Banci | Data Publicarii: 28-02-2011

Desi administreaza in Romania active semnificativ mai mici decat austriecii de la Erste, francezii de la Societe Generale au dus BRD pe primul loc in topul profiturilor pe 2010.

BCR ramane liderul sistemului bancar in topul dupa active, insa trece pe locul al doilea in ceea ce priveste profitul. In 2010, banca detinuta majoritar de austriecii de la Erste a obtinut un castig net de 110,2 milioane euro, cu aproape 17 milioane euro sub profitul concurentului direct, BRD.

Acest lucru se intampla in ciuda faptului ca BCR administreaza active de 16,4 miliarde euro fata de putin peste 11 miliarde euro cat are BRD. Practic, BRD este de doua ori mai eficienta, reusind sa obtina un profit de 11 centi la fiecare euro administrat, fata de 6 centi cat reuseste BCR.

Profitul BCR a scazut la jumatate. Unde a fost mai buna BRD

Castigurile obtinute de BCR pe ansamblul anului 2010 reprezinta doar 53,3% din profitul pe 2009. Potrivit datelor furnizate de banca, principalele cauze ale acestei scaderi au fost cresterea restantelor si implementarea prevederilor ordonantei de urgenta 50/2010 a creditelor pentru populatie. BCR precizeaza, intr-un comunicat, ca a fost afectata serios de scaderea dobanzilor pe ansamblul anului 2010. Banca a incasat cu aproape 2 miliarde de lei mai putin fata de 2009 din dobanzi, marcand o scadere cu aproape 22%.

Din acest punct de vedere, concurentul direct, BRD Societe Generale, a stat cu mult mai bine si a inregistrat o crestere cu 13% a veniturilor din dobanzi. Acesta a fost unul dintre punctele castigatoare pentru banca franceza in conditiile in care veniturile din comisioane au scazut atat la BCR, cat si la BRD, iar nivelul provizioanelor s-a mentinut relativ constant in ambele cazuri.

Totusi, ponderea creditelor neperformante este semnificativ mai mare la BCR (aproape 17%) decat la BRD (9,3%).

Cititi continuarea in Romania Libera

http://www.banknews.ro/stire/45508_cum_a_facut_brd_profit_mai_mare_decat_bcr.html