Bugetul de venituri si cheltuieli pe 2011 al Fondului pentru mediu si lista proiectelor si programelor pentru protectia mediului finantate din acesta au fost aprobate de guvern, in sedinta de miercuri, la propunerea Ministerului Mediului si Padurilor.
Bugetul cuprinde credite bugetare in valoare de 2,4 miliarde lei si credite de angajament de circa 3,14 miliarde lei lei, precizeaza reprezentantii ministerului.
Bugetul Administratiei Fondului pentru Mediu prevede finantarea mai multor programe, printre care Rabla (de stimulare a innoirii Parcului auto national), Rabla pentru tractoare (de stimulare a innoirii Parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate), programul privind cresterea productiei de energie din surse regenerabile, programul Casa Verde (privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regnerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire) si programul privind gestionarea deseurilor.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/45240__bugetul_administratiei_fondului_pentru_mediu,_aprobat_de_guvern.html