BankNews.ro - The Business Republic

Cum sa te feresti de rechinii imobiliari
Imobiliare | Data Publicarii: 31-01-2011




De la dezvoltatori si agenti imobiliari si pana la speculatori sau simpli profitori de ocazie - foarte multi au incercat sa beneficieze la maximum de boom-ul imobiliar cu investitii minime si profituri cat mai mari. Unii incearca sa faca acest lucru in continuare, chiar daca piata a cazut, iar preturile au ajuns uneori chiar la jumatate fata de cele din anul 2008.

1. Fiti vigilenti cand vine vorba de actele de proprietate. Uneori, cand cumparatorul intreaba de actele de proprietate, vanzatorul da curs unei strategii care ii fac pe multi sa cada in plasa. In prima saptamana, veti auzi fraze precum "Le voi avea in curand", urmate de "Nu inteleg de ce va trebuie atatea hartii, dar voi face tot posibilul sa le adun".

Dupa o luna, va treziti cu declaratii mai agresive de genul "Ce inseamna asta? De ce imi ceri atatea hartii? Ca sa ma tragi pe sfoara?". Daca nici acum nu cedati si mai trec cateva saptamani, primiti un ultimatum menit sa va convinga sa acceptati sa incheiati tranzactia: "Asta e tot ce am. Fie iti place si cumperi, fie nu esti serios si imi pierd vremea cu tine".

Totul e sa nu le faceti jocul! Protejati-va, alegandu-va avocati buni, arhitecti si consultanti imobiliari si faceti o achizitie fara probleme sau cel mult cu unele minore. Evitati surprizele neplacute!

2. Fiti sceptici cand vi se spune despre o constructie noua cu pretul de 800-1.000 euro/mp ca are o calitate excelenta. Proiectele finalizate au fost construite pe terenuri achizitionate, in mare parte, in anii 2005-2007, iar constructiile au inceput in 2007-2008. Intre timp, preturile au scazut, iar multi dezvoltatori au incercat sa reduca costurile alocate finisajelor, pentru a recupera din pierdere. Oricum, majoritatea au un cost total de peste 1.000 euro/mp, incluzand finisarea. Astfel, trebuie sa verificati cu mare atentie calitatea constructiei. Un dezvoltator poate incerca sa va distraga atentia de la calitatea proasta cu un pret mic.

 

continuarea in: evz.ro

http://www.banknews.ro/stire/44795_cum_sa_te_feresti_de_rechinii_imobiliari.html