Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis pe verde sedinta de tranzactionare de miercuri, cu cresteri cuprinse intre 0,60% si 1,10%, cea mai pronuntata evolutie fiind inregistrata de titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF).
Rulajul actiunilor listate la BVB era de 5,44 milioane lei (1,27 milioane euro) in jurul orei 11.00. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile SIF Oltenia (SIF5), de 815.396 lei, cotatia lor urcand cu 1,88%, la 1,3580 lei/actiune.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,71%, pana la 5.728,93 puncte, iar indicele compozit BET-C a avansat cu 0,60%, la 3.347,81 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), inregistra o crestere de 1,10%, la 23.419,08 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,82%, la 11.635,71 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,79%, pana la 510,06 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a avansat cu 0,72%, la 810,63 puncte.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/44375_bursa_de__la_bucuresti_a_deschis_sedinta_de_miercuri_pe_verde.html