Banca Nationala a Serbiei a anuntat joi ca Fondul Monetar International a evaluat in mod pozitiv programul economic al Serbiei si, in consecinta, si-a dat acordul pentru eliberarea celei de-a sasea transe, in valoare de 373 milioane de euro, din programul de imprumut convenit cu Serbia.
Serbia a primit pana acum 1,54 miliarde de euro din programul de imprumut stand-by in valoare de 2,98 miliarde de euro convenit in luna mai 2009.
Pentru a putea primi aceasta noua transa, FMI a cerut Serbiei ca deficitul bugetar sa nu depaseasca 4% din Produsul Intern Brut in 2011, in conditiile in care in 2010 va trebui sa fie mai mic de 4,8% din PIB.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/44099_fmi_a_deblocat_cea_de_a_sasea_transa_din_imprumutul_pentru_serbia.html