Investitiile realizate in economie in semestrul I 2006 au insumat 15771,2 milioane lei (RON) fiind in crestere, in termeni reali, cu 12,5% fata de semestrul I 2005, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Investitiile concretizate in lucrari de constructii noi au insumat 7027,0 milioane lei, cu 15,5% mai mari, comparativ cu semestrul I 2005, iar investitiile in utilaje si mijloace de transport (7956,4 milioane lei) au fost in crestere cu 11,1%.
Numarul locuintelor terminate in semestrul I 2006 a fost de 11914, in crestere cu 1915 locuinte fata de semestrul corespunzator din anul 2005. Din subventii bugetare au fost realizate 630 locuinte. Numarul locuintelor terminate din fondurile populatiei in aceasta perioada a fost mai mare cu 1839 locuinte comparativ cu cel din semestrul I 2005, aceasta categorie continuand sa detina ponderea cea mai mare (89,9% din totalul locuintelor terminate).
La 30 iunie 2006 se aflau in diferite stadii de executie ale lucrarilor de constructii, 94845 locuinte; dintre acestea, 40,1% erau in stadiu avansat de finalizare.
In luna iulie 2006, cresterea preturilor de consum fata de luna precedenta a fost de 0,11%, la marfurile nealimentare 1,15% si la tarifele serviciilor 0,55%; la marfurile alimentare s-a inregistrat o scadere de 1,24%. In perioada 1.I.-31.VII.2006, productia industriala a inregistrat o evolutie pozitiva fata de aceeasi perioada din anul precedent, indicele brut fiind de 107,1% pe total industrie si de 107,6% la nivelul industriei prelucratoare. In luna iulie 2006, indicele a fost de 109,7% pe total industrie, fata de luna corespunzatoare din anul precedent.
Cifra de afaceri totala a intreprinderilor cu activitate principala de industrie a inregistrat in perioada 1.I.-31.VII.2006, in termeni reali, o majorare cu 5,6% fata de perioada 1.I.-31.VII.2005; in luna iulie 2006, comparativ cu iulie 2005, cifra de afaceri totala a crescut cu 5,3%.
Productivitatea muncii in industrie a inregistrat o crestere cu 11,0% in perioada 1.I.-31.VII.2006 comparativ cu perioada 1.I.-31.VII.2005. Principalele resurse de energie primara, in perioada 1.I.-31.VII.2006, au totalizat 24522,2 mii tone echivalent petrol 4), din care 14417,3 mii tone echivalent petrol din productia
interna.
Valoarea lucrarilor de constructii a crescut, in perioada 1.I.-31.VII.2006 cu 16,5% fata de perioada corespunzatoare din anul 2005 si cu 15,7% in luna iulie 2006 fata de luna iulie 2005. In luna iulie 2006 s-au eliberat 5194 autorizatii pentru cladiri rezidentiale.
Redactia BankNews.ro