BankNews.ro - The Business Republic

Imobiliarii spun hop chiar daca n-a trecut criza
Imobiliare | Data Publicarii: 14-12-2010

Tranzactiile importante incheiate in ultima perioada au descretit fruntile investitorilor din piata imobiliara. Principalul energizant a fost, desigur, vanzarea complexului de birouri Floreasca Business Park pentru 100 milioane de euro, singura de asemenea anvergura de la inceputul crizei si pana acum.

In a doua jumatate a acestui an au inceput lucrarile la sase proiecte mari, care implica investitii totale de peste 870 milioane de euro. Chiar daca partea de dezvoltare ramane inca dependenta de finantarile bancare, tranzactionarea imobilelor finalizate este intr-o oarecare masura independenta de acest factor. Majoritatea deal-urilor incheiate in acest an au implicat un volum redus de lichiditati, fiind preluate creditele aflate in derulare.

"Sentimentul in piata este pozitiv, exista apetit pentru dezvoltare si nu doar pentru proiecte de 10 - 20 milioane de euro, ci pentru investitii de peste 100 milioane de euro", spune Radu Lucianu, country manager al CB Richard Ellis. Acesta este convins ca tranzactiile incheiate in acest an vor schimba optica investitorilor pentru anul ce urmeaza.

Daca tranzactia dintre New Europe Property Investments (NEPI) si Portland a ridicat volumul investitional aferent acestui an la circa 250 milioane de euro, pentru anul urmator investitorii se asteapta la un volum crescut cu 10%-20%. Estimarile sunt bazate pe negocierile pe care le poarta principalele companii de consultanta din Bucuresti. 

 

citeste mai mult: capital.ro

http://www.banknews.ro/stire/43853_imobiliarii_spun_«hop»,_chiar_daca_n-a_trecut_criza.html