Tara noastra importa mancare de peste 1 miliard de euro anual, iar romanii sunt inclusi la categoria "venituri foarte mici", intr-o companie selecta formata din vietnamezi, bengalezi si nigerieni.
Un nou galop multinual al preturilor la alimente este aproape inevitabil, iar romanii ar avea foarte mult de suferit de pe urma scumpirii mancarii. In fapt, potrivit unui raport al japonezilor de la Nomura, tara noastra este cea mai expusa din Europa si printre cele mai expuse din lume la o eventuala crestere generalizata a preturilor. Importurile substantiale de mancare (aproximativ 1,1% din Produsul Intern Brut sau peste 1,3 miliarde de euro), veniturile reduse si ponderea imensa a cheltuielilor alimentare in totalul consumului (aproape 50%) plaseaza Romania pe locul 12 in lume in privinta riscurilor generate de cresterea preturilor la produse de baza. Inaintea noastra regasim mai ales tari foarte sarace, cum ar fi Bangladesh, Nigeria, Algeria sau Sudan, cu o singura exceptie, Hong-Kong, aflata in top din cauza importurilor foarte mari.
Mancam jumatate din salariu si asta ne poate costa
"Pentru majoritatea tarilor dezvoltate, ponderea consumului de alimente in totalul cheltuielilor unei gospodarii nu depaseste 10-20%, in China ajunge la aproximativ o treime, iar in tarile cu venituri foarte mici, cum ar fi Nigeria, Vietnam, Bangladesh sau Romania, este in jur de 50%", arata specialistii Nomura. Din cauza ponderii semnificative pe care cheltuielile alimentare o au in veniturile romanilor, economia tarii noastre este cu mult mai expusa decat altele. "Impactul unei cresteri de lunga durata a preturilor ar fi mult mai amplu in tarile unde populatia are venituri reduse. Aici,populatia lucratoare va fi nevoita sa ceara salarii mai mari pentru a compensa cresterea preturilor. Va fi generata astfel o spirala preturi-inflatie daunatoare intregii economii", arata raportul. Un alt risc la care este supusa tara noastra este acela al deteriorarii deficitelor externe si, intr-un final, al deprecierii cursului de schimb valutar. "Cu cat este mai saraca tara, cu atat va incerca mai mult sa ieftineasca importurile de mancare si sa reduca la maximum exporturile. Prin astfel de masuri nu va face insa decat sa adanceasca deficitul comercial si sa puna presiune pe cursul de schimb, generand o depreciere a monedei", considera japonezii.
citeste integral: Romania Libera
http://www.banknews.ro/stire/43398_romania,_in_topul_tarilor_cu_risc_de_infometare.html