BankNews.ro - The Business Republic

Traian Basescu: Romania trebuie sa se imprumute multi ani de acum inainte
Finante-Banci | Data Publicarii: 05-11-2010

Romania trebuie sa se imprumute "multi ani de acum inainte" pentru a putea plati salariile si pensiile din sectorul de stat, a declarat, joi, presedintele Traian Basescu, la Radio Romania Actualitati.

El a aratat ca numai in anul 2011 statul va avea de platit datorii de circa 4 miliarde de euro.

"Romania va trebui sa continue sa imprumute, din pacate, la fel cum am imprumutat in anii trecuti, ca noi nu putem arata de 4 miliarde autostrazi si cai ferate modernizate. Abia anul asta se arata 10 km de autostrada din celebrul contract Bechtel. In schimb, ii putem arata toti cheltuiti in pensii si salarii in anii anteriori si acum trebuie sa-i platim. La fel se va intampla multi ani de acum inainte", a spus Basescu, la RRA.

Potrivit presedintelui, pentru 2011, datoria externa a Romaniei este de 1,6 miliarde de euro, iar serviciul datoriei interne si al datoriei externe este de 1,9 miliarde de euro.

In context, seful statului a lansat critici la adresa unui politician din opozitie, "dintr-o familie de avocati prestigioasa", acuzandu-l pe acesta de demagogie cand sustine ca Romania nu trebuia sa incheie acordul de imprumut extern.

In privinta Legii unitare de salarizare pentru anul 2011, seful statului a insistat ca aceasta poate fi adoptata prin asumarea raspunderii Guvernului, avand in vedere ca legea este o conditionalitate pentru continuarea acordului stand-by cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala.

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/42976_traian_basescu_romania_trebuie_sa_se_imprumute_multi_ani_de_acum_inainte.html