BankNews.ro - The Business Republic

Millennium Bank premiaza clientii care fac tranzactii prin Internet Banking
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-11-2010

Bucuresti, 1 noiembrie 2010. Clientii persoane fizice ai Millennium Bank care fac tranzactii prin Internet Banking, pe care le autorizeaza prin SMS, pot castiga un laptop sau un smartphone. Operatiunile online efectuate intre 1 noiembrie si 31 decembrie 2010, care folosesc metoda de autorizare prin SMS, intra in concurs. Tragerea la sorti pentru desemnarea castigatorilor va avea loc in  ianuarie 2011. Regulamentul promotiei si detalii suplimentare sunt disponibile pe www.millenniumbank.ro.

Prin intermediul acestui concurs, banca promoveaza noua metoda de autorizare prin SMS a tranzactiilor efectuate folosind serviciul Internet Banking. Implementata in 2010, metoda de autorizare prin SMS ofera un grad sporit de securitate pentru toate operatiunile online interbancare.

Dupa ce completeaza detaliile transferului in aplicatia de Internet Banking, clientii primesc un SMS pe telefonul mobil. Mesajul confirma suma exacta ce face obiectul tranzactiei si contine codul de autorizare format din sapte cifre, generat arbitrar. Tranzactia poate fi finalizata numai prin introducerea acestui cod unic - generat exclusiv pentru autorizarea unei singure operatiuni - in aplicatia de Internet Banking.
Aproximativ 50% din clientii persoane fizice ai Millennium Bank au contractat serviciul Internet Banking.
 
Aproape 90% din tranzactiile clientilor persoane fizice ai bancii inregistrate in septembrie 2010 au fost efectuate prin Internet Banking, iar valoarea lor a fost de 140 de milioane de lei.

Serviciul Internet Banking al Millennium Bank este disponibil non-stop atat pentru persoane fizice, cat si pentru companii. Acesta ofera acces la toate conturile, depozitele, cardurile sau creditele clientului si permite efectuarea oricarui tip de tranzactie - plata facturilor si a ratelor la credite, constituirea de depozite etc. Comisioanele pentru tranzactiile operate prin Internet Banking sunt cu pana la 50% mai mici fata de cele de la ghiseu.

 

http://www.banknews.ro/stire/42863_millennium_bank_premiaza_clientii_care_fac_tranzactii_prin_internet_banking_.html