BankNews.ro - The Business Republic

HVB Bank Tiriac intra in piata direct pe locul patru
| Data Publicarii: 06-09-2006

Incepand din 1 septembrie HVB Bank Romania si Banca Tiriac au creat, prin fuziune, grupul finaciar HVB Tiriac Bank, care se plaseaza pe locul patru in ierarhia bancilor romanesti, cu active de 2,58 miliarde euro si o cota de 6,5% din piata, a declarat, miercuri, Dan Pascariu, presedintele bancii. Fuziunea dintre HVB Bank Romania si Banca Tiriac a fost finalizata cu succes la data de 1 septembrie 2006. Noua entitate, HVB Tiriac Bank, ocupa a 4-a pozitie in sectorul bancar romanesc, cu o cota de piata de aproximativ 6,5% si active totale de 2,58 miliarde euro (inregistrate in Romania).

HVB Romania si Banca Tiriac au adoptat, in timp, o grila unica de produse de creditare si economisire, atat pentru populatie, cat si pentru pentru companii.

Din noiembrie 2005, HVB Bank Romania si Banca Tiriac fac parte, alaturi de UniCredit Romania, din reteaua UniCredit Group, ca urmare a achizitiei pachetului majoritar de actiuni al Bank Austria Creditanstalt, actionar majoritar la randul ei la cele doua banci romanesti, de catre grupul bancar italian. De altfel, fuziunea HVB - Tiriac fusese anuntata din septembrie 2005, iar aceasta va fuziona in curand cu subsidiara UniCredit in Romania.

"Procesul de fuziune dintre UniCredit Romania si noua banca rezultata in urma fuziunii va demara in cursul lunii septembrie a acestui an, dar nu putem inca preciza cu exactitate cand se va finaliza", a declarat, recent, pentru NewsIn, directorul de comunicare al HVB Bank Romania, Ioana Paun.

Agentia de rating al riscului Fitch a ridicat, de la "BBB - " la "BBB+", calificativele acordate instrumentelor de indatorare emise in valute straine ale Bancii Comerciale Ion Tiriac si UniCredit Romania, in urma cu trei saptamani. Ratingul pe termen scurt al celor doua banci romanesti a fost schimbat de la "F3" la "F2", iar perspectiva lor de viitor este "stabila", sustin analistii Fitch.

Ratingrile individuale si de sustinere au ramas neschimbate la "D", respectiv "2" pentru Banca Comerciala Ion Tiriac si UniCredit Romania.

Banca Tiriac detinea, la sfarsitul primului semestru din 2006, active de 3,4 miliarde lei (950 milioane euro), care reprezentau 2,35% din activele bancare romanesti, fiind a unsprezecea banca din Romania din acest punct de vedere. La aceeasi data, HVB Bank Romania avea active de 5,87 miliarde lei (1,64 miliarde euro), cu o pondere de 4,08% in activele bancilor din Romania, potrivit datelor BNR.

Cele trei banci romanesti membre ale UniCredit Group aveau, la 30 iunie 2006, active cumulate de 11,79 miliarde lei (3,3 miliarde euro), adica 8,18% din totalul activelor bancare romanesti, ceea ce claseaza UniCredit Group pe locul trei pe piata bancara din Romania, devansand cu putin Raiffeisen Bank Romania.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/4279