BankNews.ro - The Business Republic

Traian Basescu: Procedura parlamentara de adoptare a legilor trebuie modificata
Politica | Data Publicarii: 26-10-2010

Presedintele Traian Basescu a declarat luni ca procedura parlamentara de adoptare a legilor trebuie modificata, pentru a corecta situatii de genul celor doua initiative legislative privind TVA de 5% la alimentele de baza si neimpozitarea pensiilor pana in 2.000 de lei, care au fost adoptate din greseala saptamana trecuta.

"Din respect pentru romani procedura parlamentara de adoptare a legilor trebuie modificata. Trebuie revenit la dezbaterea in plen pe articole (...) acest lucru ar stimula si activitatea parlamentara. Numai asa parlamentarii ar avea sentimentul apartenentei lor la acea institutie, altfel sa nu ne mire prezentele de 1%", a spus seful statului, la Palatul Cotroceni.

Traian Basescu a adaugat ca, fara sa se amestece in ceea ce se intalmpla in interiorul Parlamentului, nu poate sa nu observe ca din punctul de vedere al procedurilor parlamentare foarte multi parlamentari sunt in situatia de a vota in necunostinta de cauza.

"Nu putem ajunge la dictatura a doi sefi de Camere care imi trimit legi la promulgat stiind foarte bine cum au fost votate", a spus presedintele.

Intrebat daca va promulga cele doua legi, seful statului a precizat ca inca nu le-a primit si a dat asigurari ca se va pronunta asupra lor in conformitate cu interesul national.

"N-am primit aceste legi, imediat ce le voi primi ma voi pronunta cu celeritate asupra lor. (...) Sa mizati pe o atitudine a mea in concordanta cu interesul national si nu pe o atitudine demagogica sau care sa-i pacaleasca pe romani", a afirmat presedintele Traian Basescu.

Deputatii au adoptat marti, 19 octombrie, cu unanimitate - 290 voturi, un act normativ ce vizeaza modificarea Codului fiscal si prevede aplicarea cotei reduse de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de paine, carne, lapte, ulei vegetal si zahar, precum si pentru livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. De asemenea, deputatii au adoptat si un proiect de lege care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

Ulterior, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat ca votul de marti, din Parlament, privind cele doua legi a fost o eroare, deoarece s-a stiut ca proiectul primise un raport de respingere si s-a votat pentru acest raport. 

 

sursa: Agerpres

http://www.banknews.ro/stire/42710_traian_basescu_procedura_parlamentara_de_adoptare_a_legilor_trebuie_modificata.html