Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis indecis sedinta de tranzactionare de vineri, titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) fiind cele mai afectate, dupa o scadere de 1,07%.
Rulajul actiunilor listate la BVB era de 1,73 milioane lei (406.227 euro) in jurul orei 11.00. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile Transgaz (TGN), de 579.105 lei, cotatia lor urcand cu 0,39%, pana la 255 lei/actiune.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 0,49%, pana la 5.236,17 puncte, iar indicele compozit BET-C a castigat 0,12%, pana la 3.078,07 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a inregistrat o pierdere de 1,07%, pana la 23.844,14 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a avansat cu 0,26%, la 10.571,94 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 0,08%, pana la 482,45 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,60%, pana la 766,04 puncte.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/42346_bursa_de_la_bucuresti_a_deschis_sedinta_de_vineri_incert.html