Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis pe verde sedinta de tranzactionare de miercuri, cu cresteri cuprinse intre 0,71% si 1,26%, cea mai pronuntata evolutie fiind inregistrata de cele cinci societati de investitii financiare (SIF).
Rulajul actiunilor listate la BVB era de 2,73 milioane lei (638.709 euro) in jurul orei 10.50. Cea mai mare lichiditate a fost atrasa de titlurile SIF Oltenia (SIF5), de 391.495 lei, cotatia lor urcand cu 1,33%, pana la 1,52 lei/actiune.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,74%, pana la 5.253,27 puncte, iar indicele compozit BET-C a urcat cu 0,71%, pana la 3.079,29 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a inregistrat o crestere de 1,26%, pana la 24.133,42 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a avansat cu 0,81%, la 10.542,59 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,97%, pana la 486,24 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a avansat cu 0,86%, pana la 759,08 puncte.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/42290_bursa_de_la_bucuresti_a_deschis_sedinta_de_miercuri_pe_verde.html