Directorul Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a constatat, luni, ca piata fortei de munca este intr-o situatie catastrofala, subliniind ca lucrurile nu vor reveni la normal pe baza retetelor obisnuite, transmite EFE.
''Aceasta criza, cea mai grava dintre toate, a lasat in urma un desert format din someri, care nu au nicio cale de urmat'', a declarat Strauss-Kahn, in deschiderea conferintei pe tema locurilor de munca la care iau parte, luni, la Oslo, experti si oficiali europeni, printre care presedintele guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, si primul-ministru grec, Giorgos Papandreu.
Potrivit raportului pregatit de FMI si de Organizatia Internationala a Muncii (OIM), criza a produs, in numai trei ani, 30 de milioane de someri suplimentari, fapt care a ridicat numarul somerilor la nivel mondial la 210 milioane.
Strauss-Kahn a amintit ca aceasta criza, care inca nu 's-a oprit din evolutie', a schimbat structura economica a tarilor si a supus la test modelele economice.
Ca exemplu, el a citat comportamentul pietei fortei de munca din Germania, Japonia sau Norvegia, unde somajul nu a cunoscut cresteri spectaculoase, in comparatie cu acele tari care s-au confruntat cu o explozie dramatica a somajului, deoarece 'exporturile s-au prabusit sau au fost afectate de colapsul sectorului de constructii'.
Strauss-Kahn s-a referit in mod special la Spania, care, alaturi de SUA, figureaza in raportul FMI si OIM drept tara unde somajul a crescut cel mai mult in timpul crizei, din cauza dependentei excesive de sectorul locuintelor si a abuzurilor cu care s-a confruntat acesta.
sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/41782_strauss-kahn_piata_fortei_de_munca_este_intr-o_situatie_catastrofala.html