Primaria din Moscova interzice vanzarea de bauturi tari intre orele 22 si 10. Este o noua masura prin care se doreste combaterea alcoolismului, care face o jumatate de milion de victime pe an in Rusia, informeaza AFP.
Actul a fost semnat si va fi publicat in curand, a declarat AFP primaria capitalei, confirmand astfel informatiile aparute in presa rusa.
'Primarul Iuri Lujkov a semnat o decizie care stipuleaza ca, de la 1 septembrie 2010, va fi interzisa vanzarea bauturilor care contin peste 15% alcool etilic intre orele 22 si 10', a precizat o sursa de la primaria Moscovei, citata de agentiile ruse.
O masura similara a fost aplicata primavara trecuta in regiunea Moscova (care nu cuprinde capitala), unde vanzarea de bauturi tari este interzisa intre orele 21 si 11.
Unii experti au criticat acest mod de a lupta impotriva alcoolismului, considerand ca se va dezvolta comertul ilegal de vodka si va creste astfel numarul victimelor, deja foarte numeroase, ale bauturilor falsificate.
Din 6 august, conducatorii auto rusi nu mai au voie sa bea deloc la volan, interdictia fiind votata la cererea presedintelui rus Dmitri Medvedev. 'Stim foarte bine cum se intampla cu bautul: mai intai un pahar, dupa aceea, doua, trei si nu te mai poti opri', a spus el atunci.
Consumul exagerat de alcool face in fiecare an o jumatate de milion de victime printre rusi si se repercuteaza asupra sperantei de viata a oamenilor, mai mica decat cea a unor tari sarace ca Bangladesh sau Honduras, potrivit cifrelor oficiale.
AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/41253_vodka_nu_se_va_mai_vinde_la_moscova_dupa_ora_22.html