Seful bancii centrale acuza ca reforma bugetara a intarziat din motive politice.
Finantarea deficitelor structurale ale Romaniei intampina dificultati din ce in ce mai evidente, tendintele acestor dezechilibre ridica ingrijorari si se contureaza conflicte sociale, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
El a aratat ca in prezent bugetele sunt "in suferinta", nu numai in Romania, si se contureaza conflicte sociale. "In Romania vedem aceeasi situatie. Nu facem deloc exceptie, chiar daca unele dintre cifre, cum sunt cele legate de datoria suverana, nu sunt deloc dramatice prin marimea lor (...), si aceste cifre, inclusiv datoria suverana, ridica ingrijorari in ceea ce priveste tendinta", a spus guvernatorul bancii centrale, citat de Mediafax.
"Banii nu pica din cer"
El a aratat ca apar dificultati din ce in ce mai evidente legate de finantarea acestor deficite, dand ca exemplu cresterea dobanzilor. "Si toate acestea pot sa fie preludiul unui cerc vicios, care se manifesta prin neincrederea si retinerea pietelor de a finanta anumite costuri si, in ultima instanta, poate sa apara si evitarea finantarii", a mai spus Isarescu. "Adevarul financiar
poate fi cinic, nemilos, dar apare si tendinta cealalta, de a se vorbi ca imperativ despre nevoile sociale si sa nu se vorbeasca despre aspectul financiar. E foarte periculos acest aspect. Banii nu pica din cer. Banii adevarati nu pica din cer, nici nu apar din tiparnita asa cum cred unii. (...) Bogatia nu se face prin decrete. De 200 de ani citam din cartea lui Adam Smith despre bogatia natiunilor si, probabil, nici acum nu o intelegem. Bogatia se face prin munca, printr-un efort major al colectivitatii umane", a spus Isarescu.
Integral in Romania Libera