BankNews.ro - The Business Republic

Cum sa-ti iei vacanta cinci luni pe an
Diverse | Data Publicarii: 13-07-2010

Refugiatii anti-stres sunt cei care s-au saturat de politica, finante, televizor, stres, asfalt incins, galagie, mitocanie. Atat de satui, incat isi iau jumatate din casa de la oras si se muta, cat e vremea calda, in pustietate, pe Valea Cerbului. Reporterul RL a trait opt zile in Bucegi, printre oamenii din pustiu.Acolo renaste, an de an, de mai bine de un deceniu incoace, o ciudata localitate. Pentru ca e pe roti - vine in aprilie si pleaca in septembrie.

Taxa pentru natura

E straniu pana si felul in care se face trecerea de la civilizatie la salbaticie. Mergi pe niste strazi din Busteni, cu vile si masini, apoi brusc vezi o bariera, la marginea orasului, unde relieful se contracta in jurul tau, ca o trecatoare, o vama. Chiar trebuie sa platesti zece lei de masina, ca sa patrunzi in neantul din Valea Cerbului.

Sub cruce

Ne insoteste, mai departe, asemeni unui ghid, doar paraul cu acelasi nume
. La fiecare curba a drumului, proaspat imbracat cu griblura, se redefineste granita intre cer si pamant. Padure deasa de-o parte si de alta, intunecime tot mai adanca. Pe partea stanga, silueta colturoasa a Caraimanului. Doar crucea din nori iti este aproape de suflet. Ochi nestiuti par sa te urmareasca din tainuirea codrului.

De la zapada pana la bruma

Deodata, te ia prin surprindere privelistea din departare. Muntii s-au dat la o parte, sa faca loc unui vast platou. Suntem pe la 800 de metri altitudine. Mogaldete albe, tot mai mari pe cat te apropii de ele. Zeci de rulote. Pe urma am aflat ca in iulie si august se atinge apogeul - de ordinul sutelor de "cochilii" din metal. Dar sunt totusi 40 - 50 de familii care alcatuiesc nucleul "dur" al vetrei acestei asezari. Cei care vin cu ultima zapada a primaverii si pleaca la cea dintai bruma a toamnei.

Integral in Romania Libera

http://www.banknews.ro/stire/40485_cum_sa-ti_iei_vacanta_cinci_luni_pe_an.html