Statul incearca sa rezolve problema firmelor-fantoma, insa astfel ii incurajeaza pe patroni sa declare falimentul mai usor. Firmele sau persoanele fizice care preiau de la debitori insolvabili active la preturi "discutabile" vor raspunde in solidar, potrivit ordonantei de urgenta privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale (nr. 54/ 2010). Aceasta aduce modificari si completari Codului de Procedura Fiscala, precizand categoriile de persoane fizice sau juridice care raspund in solidar cu debitorul declarat insolvabil.
Astfel, sunt vizate firmele aflate in legatura cu debitorul si care au preluat in proportie semnificativa activele, personalul si partenerii comerciali, continuand activitatea acestuia sub alta identitate. De asemenea, pentru debitorii declarati insolvabili vor raspunde in solidar si administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea, cu rea-credinta, sub orice forma, a activelor debitorului.
Tot impreuna cu debitorul vor fi trasi la raspundere si administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, cu rea-credinta, nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate. Decizia investitorilor straini de a-si plasa resursele in Romania ar putea sa fie influentata de aceste masuri, sustin expertii fiscali.
Avocatul Gabriel Biris, expert fiscal, considera ca legea explica clar care sunt persoanele fizice si juridice care raspund, in anumite conditii, solidar cu debitorul, insa va exista tendinta ca, de exemplu, administratorii sa se protejeze de riscuri si sa devina mult mai prudenti. "Pentru a evita o posibila angajare a raspunderii solidare, este posibil ca administratorii sa prioritizeze plata obligatiilor bugetare, Fiscul devenind astfel privilegiat in fata altor creditori.
Integral in Romania Libera