BankNews.ro - The Business Republic

Impozitul minim a taiat 3 miliarde lei de la buget
Economie | Data Publicarii: 01-07-2010

Statul a pierdut, de la introducerea impozitului minim in 2009 si pana in prezent, 2.818.454.969 lei prin falimentul a 317.557 de societati comerciale, iar prin cresterea TVA la 24%, alte firme vor fi inchise pana la finele anului, a declarat, ieri, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.

"Bugetul de stat a fost diminuat considerabil de la introducerea impozitului minim, la capitolul de impozitare, taxe si contributii, deoarece, odata cu incetarea activitatii a 317.557 de societati comerciale, au fost generate in cascada scaderea incasarilor de la bugetul de stat din TVA, impozit pe profit si impozit pe venit, scaderea incasarilor la bugetul asigurarilor sociale si fondurilor speciale din taxe si cresterea numarului somerilor", a precizat Nicolescu.

Presedintele CNIPMMR a mai spus ca scopul principal al introducerii impozitului minim de 16% a fost scaderea evaziunii fiscale, dar ca mentinerea acestuia risca sa creasca, si nu sa scada evaziunea fiscala.

Ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, a afirmat marti ca impozitul minim trebuie eliminat, intrucat nu reprezinta o solutie viabila, insa nu a precizat cand va fi adoptata aceasta decizie."Impozitul minim trebuie eliminat, pentru ca nu este o solutie", a spus Vladescu.

Integral in Curentul

http://www.banknews.ro/stire/40233_impozitul_minim_a_taiat_3_miliarde_lei_de_la_buget.html