Clientii Orange Romania isi pot cumpara cartele la metrou cu ajutorul unui mesaj transmis prin telefonul mobil, ca urmare a unui parteneriat intre compania de telecomunicatii si Metrorex, a anuntat Orange, duminica, intr-un comunicat.
Astfel, clientii Orange pot solicita biletul printr-un mesaj scris la un numar scurt, dupa care trebuie sa scaneze, la dispozitivul special instalat in statiile participante in acest program pilot, codul de bare pe care il primesc pe telefon printr-un mesaj multimedia.
"Pentru a solicita un bilet de o calatorie cu metroul, clientii Orange trebuie sa trimita mesajul scris la numarul 801 (tarif 0,36 euro), pentru a solicita un bilet cu doua calatorii trebuie sa trimita mesajul la numarul 802 (tarif 0,63 euro), iar pentru 10 calatorii incluse - la numarul 810 (tarif 1,83 euro)", se arata in comunicatul Orange.
Compania precizeaza ca, in cazul clientilor PrePay, tariful se scade din creditul disponibil, iar in cazul abonatilor Orange, la tarifele mentionate se adauga TVA.
Fiecare client Orange care cumpara bilet prin telefon poate naviga gratuit in Portalul Orange pe mobil in ziua cumpararii biletului, timp de 24 de ore.
"Plata calatoriei cu telefonul mobil reprezinta metoda alternativa pentru sistemul actual de plata a biletului de intrare la metrou. (...) Prin lansarea acestui proiect experimental, Bucurestiul se aliniaza in randul celor mai mari orase ale lumii, utilizatoare de astfel de sisteme de taxare pentru intrarea la metrou", a precizat directorul general Metrorex, Gheorghe Udriste.
In prezent, Orange ofera acoperire pentru serviciile de voce si internet mobil in toate statiile metroului bucurestean. Accesul pe baza codului de bare de pe telefonul mobil este disponibil in sase statii de metrou, unele dintre cele mai intens circulate de catre tineri: Politehnica, Petrache Poenaru, Grozavesti, Piata Victoriei, Universitate si Timpuri Noi.
"In prezent, oferim in exclusivitate clientilor nostri si alte solutii de plati cu mobilul pentru servicii de interes public, printre care parcarea auto in Timisoara si Oradea, cat si in afara tarii, in statiunea Albena si in orasul Ruse din Bulgaria", a spus Gabriela Voinea, senior product manager Orange Romania.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/40118_clientii_orange_isi_pot_cumpara_cartele_la_metrou_cu_mobilul.html