CEC Bank a inceput sa deschida in cele 40 de centre judetene ale sale birouri de fonduri europene, in scopul facilitarii absorbtiei fondurilor comunitare, a declarat, joi, presedintele institutiei bancare, Radu Gratian Ghetea.
Oficialul a aratat ca CEC Bank continua in acest fel activitatea in sprijinul absorbtiei de fonduri europene, pana in prezent fiind acordate cateva sute de credite de cofinantare.
Referindu-se la activitatea de creditare din CEC Bank, Radu Gratian Ghetea a spus ca anul trecut s-a inregistrat o crestere de 15 la suta fata de anul precedent, in timp ce la nivelul intregului sistem s-a raportat o scadere de 3,6 la suta. Pe fondul scaderii creditelor pentru populatie, CEC Bank s-a reorientat catre IMM-uri, finantarea acestora crescand cu 42 la suta anul trecut.
In calitate de presedinte al Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea a apreciat ca sistemul bancar romanesc a rezistat foarte bine in conditiile crizei datorita actionarilor care au adus fonduri atunci cand a fost nevoie, dar si Bancii Nationale a Romaniei, care a mentinut echilibrul, uneori chiar si prin "masuri nepopulare". De asemenea, si ARB a avut o contributie, intrucat a sustinut interesele industriei in fata oficialitatilor. Dupa parerea sa, Romania nu va putea creste in urmatorul deceniu doar pe baza economisirii interne. In incheiere, Radu Gratian Ghetea a subliniat ca in actuala conjunctura bancile nu vor putea scadea dobanzile.
AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/39572_cec_bank_deschide_40_de_birouri_de_fonduri_europene.html